Flori de mucigai - Tudor Arghezi

Poezia "Flori de mucigai", cu titlul identic cu al volumului, este poezia programatica, apare ca "arta poetica" argheziana. In aceasta poezie se releva actul creatiei, experienta sisifica nebanuita chiar prin oximoronul "flori de mucigai", figura de stil ce consta in alaturarea a doi termeni care exprima sensuri contradictorii, incompatibile din punct de vedere logic, dar care aduc prin contrastul lor o imagine poetica deosebit de sugestiva. Recurgand la sensul propriu al cuvantului "mucigai" se creaza o imagine "urata", "dezgustatoare". Conotatiile create de Arghezi pe calea transfigurarii artistice stau sub semnul << esteticii uratului >>( ca la Baudelaire in << Florile raului >>). Frumosul florilor este transgresat (inundat) de calalalt termen al sintagmei << Flori de mucigai >>

Confesiunea poetului este tulburatoare, plina de dramatism, fiindca actul poetic facut cu daruire (pentru a oglini un univers uman terifiant al puscariilor) devine martiraj, truda sisifica : >>Le-am scris cu unghia pe tencuiala/ Pe un parete de firida goala/Pe intuneric, in singuratate,/Cu puterile neajutorate... >>. Tema poeziei este deci acest aspect generalizat al travalilui artistic : >> Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga >> .

Prin cunoasterea realului, a unui univers fetid, imund, scriitorul poate sa reflecte grotescul, uratul, absurdul- nefiind ajutat nici de zodii, si nici de sfinti ; el scrie ca un damnat << Cu puterile neajutate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care au lucrat imprejurul lui Luca, lui Marcu si lui Ioan >>. In acest text, totul este decantat, esentializat in simboluri.