Floare Albastră

Poezia Floare albastra a fost scrisa in anul 1872 si publicata la 1 aprilie 1873 in revista Convorbiri literare. Este considerata o capodopera a lirismului eminescian din etapa de tinerete a poetului anticipand marile teme si idei poetice care vor aparea mai tarziu in poezia Luceafarul.

Tematic, poezia reprezinta iubirea in corelatie cu natura, tema specifica romanticilor, acest lucru presupunand faptul ca natura vibreaza la starile sufletesti ale eului liric. Natura devine cadru potrivit pentru povestile de iubire.

Poezia prezinta astfel ipostaza iubirii paradisiace (George Calinescu) sau iubirea adamica. Aceasta ipostaza apare in idilele eminesciene cum ar fi Floare albastra, Lacul, Sara pe deal, Povestea teiului si in al doilea tablou al Luceafarului. Poezia Floare albastra depaseste totusi cadrul unei idile, implicand si o a doua tema eminesciana specifica romanticilor si anume conditia geniului.

Titlul poeziei Floare albastra este un motiv literar de circulatie universala intalnit in literatura germana la poetul Novalis si in literatura italiana la poetul Leopardi de la care Eminescu preia acest motiv literar.

Floare albastra isi are punctul de plecare in mitul romantic al aspiratiei catre idealul de fericire, din iubire pura, intalnit si la Novalis sau Leopardi. Motiv romantic de larga circulatie europeana, floare albastra simboliza in romanul Heinrich van Ofterdingen de Novalis tendinta spre infinit, nazuinta de a atinge indepartata patrie a poeziei, iar in opera lui Leopardi, vointa lirica de a naufragia in infinit.

Simbolul florii albastre, regasit si in alte texte cum ar fi Calin (file din poveste), Sarmanul Dionis, dobandeste aici valoare polisemantica: aspiratie spre fericirea prin iubire, nostalgie a iubirii ca mister al vietii, opozitie ireductibila intre lumea calda, efemer-terestra si lumea rece a ideilor, a cunoasterii absolute. In creatia eminesciana, albastrul este culoarea infinitului, a marilor departari ale idealului, iar floarea simbolizeaza viata, fiinta pastratoare a dorintelor dezvaluite cu vraja.

In poezie intalnim urmatoarele motive literare: motiv de circulatie universala (motivul florii albastre) si motive literare specifice liricii eminesciene (motive recurente) : luna, stelele, codrul, chipul angelic, izvorul, trestiile.

Din punct de vedere structural si compozitional, poezia este alcatuita din 14 strofe de tip catren, al caror muzicalitate este conferita de rima imbratisata, de masura de opt silabe si de ritmul trohaic. Aceste strofe sunt construite pe 4 secvente poetice sau lirice, aceste secvente fiind delimitate prin prisma celor doua voci.

Prima secventa lirica contine primele trei strofe, a doua secventa contine a patra strofa, a treia secventa contine strofele 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, iar a patra secventa contine strofele 13, 14. Cele patru secvente lirice pun in evidenta deopotriva relatia de opozitie si relatia de simetrie.

Relatia de opozitie se refera la ...