Faustul Goethean

Faust este alegoria vietii lui Goethe, cel dintai german la care se poate vorbi de o evolutie proprie constienta; este opera in care Goethe a reusit sa se exprime cel mai bine pe sine, in care artistul a reusit sa inglobeze problematicile clipelor si treptelor asumate prin experienta lui de viata, sa nu puna in miscare si sa nu dezvolte nimic altceva decat ceea ce contribuie la conturarea imaginii lui, la fixarea pentru vecie a chipului sau, sa nu lase in urma nici o plasmuire in care sa nu fie sensibila si activa miscarea vietii sale. Criteriul de coeziune al problematicilor diferitelor etape ale vietii este autodepasirea impunerea atitudinii de negare de la o etapa la alta a vietii a omului si a artistului de dinainte. Fara indoiala ca specificitatea acestui criteriu determina complexitatea esentei faustice, ce se implineste prin renuntare in favoarea unei manifestari limitate a spiritului, dar utile omului, dupa ce incepuse cu dorinta manifestarii depline a personalitatii sale, cu orice pret, pana la pierirea eroica sau tragica.

Acest criteriu ar explica cele trei ipostaze ale lui Faust (care sunt si cele ale lui Goethe) : titanul, omul de societate, olimpianul, si prin asigurarea coerentei ansamblului face posibila degajarea unei semnificatii ultime a faustianismului.

La originea lui Faust ca elemente structurante ale conceptiei artistice, sunt titanismul, ca vointa de a se afirma in individualitatea sa in raport cu haosul lumii, dand forma si instituind prin forta-i creatoare, si setea de viata, de universalitate. In viziunea lui Goethe la baza conceptiei sale artistice ar sta conflictul intre impulsul sau catre adoratie, spre veneratie in genere, intr-o forma de exprimare pe cat posibil pagan senzoriala, si impulsul de a-si pune imediat in actiune simtamintele si instinctele, de a-si transforma impulsurile in expresie senzoriala. Razboiul dintre setea de universalitate si dorinta de individualitate poate lua forma conflictului intre vointa de a trai clipa ireversibila si aceea de a fi propulsat in vesnicie. Acest conflict sintetizeaza esenta nazuintei faustiene si, pe masura conturarii substantei poemului numit tragedie, suporta o concretizare din ce in ce mai mare.

Capodopera goetheana este rezultatul preocuparii permanente a poetului timp de 60 de ani, intre 1770 si 1883, cateva luni inainte de moarte, rastimp in care contureaza o conceptie originala, diferita cu mult de legenda faustiana. Transformarea lui Faust din vechea carte poporala intr-un om profund si demonic fusese pregatita de Marlowe. Din materialul literar al rebelului impotriva ordinii morale existente, ce ajunge in iad, Goethe distileaza subiectul unei drame, concentrand experientele cruciale si concluziile unei perioade din istoria lumii, in care insusi se regaseste.

Prima versiune alui Faust, Urfaust, este elaborata intre 1773 si 1775, fiind expresia unui moment de criza sufleteasca, prima intrare in conflict tragic a aspiratiei poetului spre ...