Epigonii Portretul Epigonilor

In partea a doua a poeziei Epigonii prezentul este pus in antiteza cu trecutul, prezentat in prima parte. Poetul condamna generatia contemporana, considerandu-i urmasi nedemni ai stralucitilor scriitori din perioada pasoptista. Cuvantul epigon insemana urmas nedemn asa cum ii considera Eminescu pe toti contemporanii sai. In modestia sa exagerata el insusi se considera un epigon cu toate ca nu este nici de departe: iara noi, noi epigonii Ceea ce ii face pe poetii din generatia sa sa nu se ridice la nivelul inaintasilor sunt ideile invechite si de multe ori neimportante pe baza carora isi scriu asa-zisele opere: inimi batrane, urate. Toate scrierile lor duc lipsa de pasiune, de sentimente demne de o opera literara, metaforele simtiri reci, farfe zdrobite exprimand aceste idei. In continuare ii descrie ca pe niste masti razande, puse bine pe-un caracter inamic adica oameni cu doua fete, fara o personalitate bine definita. Toti acesti poeti carieristi scriu doar pentru a fi considerati poeti si nu pentru a creea ceva deosebit, ei vrand doar sa fie remarcati. De aceea pentru ei Dumnezeu este doar o umbra iar patria o fraza.

Intregul portret al epigoniilor este realizat de fapt in antiteza cu trecutul dominat de marii scriitori pasoptisti. Ultimii credeau ca prin ce scriu vor transmite un anumit mesaj sau vor exprima o anumita idee, spre deosebire de poetii contemporani lui Eminescu ce nu sunt interesati decat sa se afirme ei insisi prin false sentimente: Voi credeati in scrisul vostru, noi nu credem in nimic. In loc sa caute sa se exprime cat mai frumos, epigonii, intre care se incadreaza din nou si Eminescu, carpesc cerul cu stele, facandu-l sur si rece, si manjesc marea cu valuri.

Astfel poetul considera ca s-a intors masina lumii, trecutul intrecand cu mult prezentul astfel ca urmasii lor isi vor aminti cu drag de acei scriitori enumerati in partea intai a poeziiei, in timp ce contemporanii sai, si el insusi nu vor fi bagati in seama: Noi suntem iarasi trecutul, fara inimi, trist si rece. Portretul colectiv al epigoniilor este deosebit, fiind realizat cu ajutorul unor epitete si metafore cu valoare morala, fiind in principal o antiteza intre trecut si prezent. In timp ce trecutul este prezentat ca o oda, asupra prezentului are o viziune satirica, toanalitatea este sarcastica, caracterul partii a doua fiind elegiac dar negativ.

Varianta 2 In poezia Epigonii, Mihai Eminescu sugereaza ideea decaderii artei inca din titlu: urmasi nedemni de inaintasi ilustrii.

El realizeaza portretul unor mari scriitori apusi si a epigonilor, poetii fara talent din vremea lui in grupul acestora incluzandu-se si pe el din modestie.

Acesti epigoni sunt conturati in partea a II-a a poeziei.

Caracterizarea acestora incepe cu un vers simbolic: Iara noi? Noi, epigonii? Simtiri reci, Harfe zdrobite, , aratand incapacitatea epigonilor de a insufletii simtiri inalte.

Acesti urmasi nedemni sunt niste ...