Elegia I de Nichita Stănescu

I. El incepe cu sine si sfarseste / cu sine./ Nu-l vesteste nici o aura, nu-l / urmeaza nici o coada de cometa.// Din el nu stra?bate-n afara / nimic; de aceea nu are chip / si nici forma. Ar semana intrucatva / cu sfera,/ care are cel mai mult trup / invelit cu cea mai stramta piele / cu putinta. Dar el nu are nici macar / atata piele cat sfera.// El este inlauntrul - desavarsit,/ si,/ desi fara margini, e profund / limitat.// Dar de vazut nu se vede.// Nu-l urmeaza istoria / propriilor lui miscari, asa / cum semnul pot?coavei urmeaza / cu credinta / caii...//

II. Nu are nici macar prezent,/ desi e greu de inchipuit / cum anume nu-l are.// El este inlauntrul desavarsit,/ interiorul punc?tului, mai inghesuit / in sine decat insusi punctul.//

III. El nu se loveste de nimeni / si de nimic, pentru ca / n-are nimic daruit in afara / prin care s-ar putea lovi.//

IV. Aici dorm eu, inconjurat de el.// Totul este inversul totului./ Dar nu i se opune, si / cu atat mai putin il neaga:// Spune Nu doar acela / care-l stie pe Da./ Insa el, care stie totul,/ la Nu si la Da are foile rupte.// Si nu dorm numai eu aici,/ ci si intregul sir de barbati / al caror nume-l port.// Sirul de barbati imi populeaza / un umar. Sirul de femei / alt umar.// Si nici n-au loc. Ei sunt / penele care nu se vad.// Bat din aripi si dorm - / aici,/ inlauntrul desavarsit,/ care incepe cu sine / si se sfarseste cu sine,/ ne?vestit de nici o aura,/ neurmat de nici o coada / de cometa.//

Unii critici au facut analogii cu Cartea intai (a Ge?nezei) din Ve?chiul Tes?ta?ment, altii au preferat varianta interpretarii din prisma ,,isto?ricitatii cuvantului", iar Nicolae Ma-no?lescu a dat o sen?tinta dura: ,,astfel de versuri nu contin re?pre?zentari concrete" , mo?tiv pentru care l-a ca?talogat pe Nichita ca fiind ,,un poet ab?strac?tionist", cu radacini in su?pra-rea?lism.

In opinia noastra, premisa stanesciana este de fac????tura spirituala, insa aceasta nu are ca punct de pornire divinitatea suprema consacrata a religiei crestine - Dum?nezeu -, ci un discurs poetic valoros despre un spirit pur deper?so?nificat. De aceea, el nu poarta nici un nume (sau, cu indulgenta, ar putea purta numele tuturor divinitatilor su?pre?me).

Cei care l-au facut pe Dumnezeu dupa chipul si ase??ma?na?rea oamenilor au fost misticii. Dat fiind contextul istoric al zamislirii religiilor, putem privi cu ingaduinta acest demers. Insa, in pragul mile?niului trei - ne avertizeaza Nichita - nu mai putem defila cu prapori si icoane in maini alaturi de un Dumnezeu cu chip de om, ravasit de pasiuni si sentimente.

De aceea, spiritul pur nu are un aspect descriptibil, ,,nu are chip si nici forma". Putem spune doar ca el exista cu cer?titudine si se afla atat de aproape de noi, incat cei care descopera pe neasteptate acest lucru se cutremura, caci el este locatarul templului din sufletul fiecaruia. Este esenta lucrurilor vazute si intuite, precum si a legilor statornice din Uni?vers.