Dorința

Cele doua mari teme-natura si iubirea sunt teme permanente si reprezentative pentru creatia eminesciana, si in general a tuturor poetilor romantici, natura fiind cadrul iubirii.

Cadrul natural este unul rural, natura fiind prezentata prin doua elemente: natura cosmogonica, primordiala, a genezei si natura terestra caracterizata prin elementul vegetal: teiul, salcamul fagul, dar si de elemente acvatice: lacul izvorul, balta. Crangul este unul secular, batran mitologic, in care indragostitii traiesc o iubire la modul absolut.

Iubita eminesciana este un prototip irealizabil. Poetul canta o iubire neimplinita si de aceea iubita e o fiinta intangibila pe care poetul o divinizeaza, transformand-o intr-un simbol al puritatii, inocentei, capatand figura angelica (Fruntea alba-n parul galben), Iubirea fiind prezentata astfel ca un vis efemer. Desi in poem, dragostea nu e o reflectie a realitatii, ci doar o aspiratie spre implinire prin iubire, se asteapta la o iubire implinita, contempland in cadrul natural o dragoste ideala. Astfel, intalnim motive ce compun atat tema naturii (motivul codrului, izvorului, al apei) dar si a iubirii (motivul asteptarii, aspiratiei, implinirii visului de iubire). Din punct de vedere compozitional poezia are o structura lirica, fiind o succesiune de cinci tablouri corespunzatoare fiecarei strofe, mai putin ultimul tablou care cumuleaza ultimele doua strofe. Prima strofa prezinta locul intalnirii iubitilor, cadrul natural, totul fiind invaluit intr-o aura pur descriptiva o natura a realitatii, singura marca a prezentei eului liric fiind redata de personificarea codrului, in special a verbului tremura. Iubirea evocata prin verbul la imperativ vino cu valoare de apel, exprima impulsul de a intra in spatiul oniric al iubirii.

Codrul si izvorul insuflesc spatiul sugerand totodata un cadru restrans, intim, un loc proxim pentru o idila, intimitatea fiind sugerata si de verbele ascund si tremura fiind un reper spatial, izolarea spatiului sacru de cel profan. Apa are un efect curativ, ea izoleaza un al iubirii, si pentru a intra in acest spatiu sacru trebuie sa te speli de timp, sa intri in etern.

In strofa urmatoare sentimentele se intensifica, dorinta creste, iar predominarea verbelor la conjunctiv sa alergi, sa cazi, sa ridic, sa desprind exprima dorinta din ce in ce mai puternica a eului liric de a-si intalni iubita. Absenta elementelor naturii subliniaza trairea intr-un staptiu atemporal si aspatial, detasarea de spatiu material, totul se desfasoara intr-un cadru ireal, nematerial, subliniind astfel nemarginirea sentimentului de iubire.

Strofa a treia intensifica situatia din strofa precedenta prezentand intalnirea indragostitilor, fiind punctul culminant, din cadrul jocului ludic al iubirii, inainte de sarut, simbolul uniunii, al afectiunii. Florile de tei, binecunoscute pentru efectul lor calmant, impodobesc parul fetei, avand rolul de a-i insufla siguranta, protectie, incredere in iubitul sau, natura devenind astfel ...