Doina

Doina este o specie a literaturii populare apartinand genului liric, o poezie prin care autorul isi exprima sentimentele si convingerile fata de unele imprejurari ale vietii, fata de timp si natura, fata de sine insusi.

Poezia Doina exprima o mare dragoste a omului din popor pentru cantecul doinei, cu care el isi impleteste intreaga viata si isi exprima toate sentimentele, fie bucuria si aleanul, fie revolta si setea de dreptate, fie jalea si dorul.

Dragostea nespusa pentru doina este infatisata din primele versuri prin marturisirea directa a profundei impresii, pe care aceasta o starneste in sufletul omului din popor: Impletirea cantecului doinei este viata poporului este redata printr-o serie de imagini construite de elemente din natura: venirea primaverii, a iernii viscoloase, inverzirea sau caderea frunzei. Venirea primaverii starneste in sufletul poporului nadejdea si dorul de viata libera. Dimpotriva, iarna viscoloasa il obliga la o viata restriste si izolare, aflandu-si alinarea in cantecul doinei.

Frunza-n codru cat invie Doina cant de voinicie Frunza care cade si cantecul doinei de jale, contrasteaza cu imaginea precedenta si sugereaza starea sufleteasca de tristete a haiducului care nu-si mai poate afla iarna ocrotire in desisul codrului.

Poezia culmineaza in partea finala prin indentificarea doinei cu insusi viata poporului, exprimata simplu, dar deosebit de sugestiv printr-o repetitie sustinuta: Doina zic, doina suspin, Tot cu doina ma mai tin Doina cant, doina soptesc, Tot cu doina vietuiesc. Poezia aceasta este un elogiu adus cantecului doinei, in care poporul si-a oglindit nazuintele si tanguirile, revolta si jalea, o intreaga gama de sentimente cauzate de imprejurarile felurite din viata sa.

...