Critica ca gen literar

Critica, la fel ca si literatura, isi are obiectul si metodele ei specifice : descoperirea aspectului original al unei opere concrete precum si judecata de valoare prin comparatie cu alte opere. Ca si literatura, critica poseda harul de a sufla viata asupra textelor, propria sa viata. Critica este o reactie la literatura, o atitudine in fata vietii.

In sprijinul acestui argument prezint urmatoarea afirmatie a lui Adrian Marino: In sens traditional, a fost totdeauna recunoscuta ca formand o a literaturii. Literatura este initial un termen genetic pentru totalitatea studiilor literare de orice categorie. In 1600 critica este clasata si recunoscuta ca parte a literaturii. Criticul face si el parte din literatura. Critica este o forma a literaturii ce are ca literatura. Este literatura literaturii. Deci opera critica se poate transforma in literatura prin faptul ca ea grupeaza idei, reflexii, teze si ipoteze despre literatura. Astfel, a face critica inseamna a face literatura pe baza literaturii : Nu poti vorbi despre ceea ce face literatura decat facand literatura. (T. Todorov) Lectura, necesara atat literaturii cat si criticii, care o deschide spontana nu numai spre opera, dar si spre orizontul critic.

Lectura literara si cea critica solicita deschideri spre infinit ; raportarile sunt multiple, dar sunt impuse atat lectorului de literatura, cat si celui de critica. Cand este citit un text critic se face legatura logica cu cel literar si ambele vor dainui prin ceea ce sugereaza. Critica rodeste prin sevele extrase din literatura; ea se fortifica pe baza literaturii. Actul critic are nevoie de existenta literaturii pentru a-si consolida propria existenta.

Pentru a sustine acest argument propun afirmatia lui Gheorghe Grigurcu, care se refera la faptul ca Parcurgerea drumului carte opera este un moment de identificare, de regasire proprie. Literatura reprezinta o mixtura de valori in devenire si de confuzii pe care unii critici se straduiesc a le preciza, asumandu-si responsabilitatea unor opinii. Literatura se dezvolta sub ochiul veghetor al criticii, care are nu numai obligatia sa vada, ci si de a sti sa vada. Criticul este cel care formuleaza judecati obiective ; demersul pe care il practica il obliga deopotriva la subiectivitate : respectarea propriilor optiuni, convingeri, inclinatii. Criticul isi poate presta vocatia doar bazandu-se pe ceea ce el critica ; la acestea adauga propriile sale convingeri si idei, ajungand sa creeze opera critica. Si pentru ca actul critic necesita talent si devotament din partea autorului, la fel ca si scrierile literare, criticul este considerat un scriitor.

Gheorghe Grigurcu, sprijina acest argument, spunand : Criticul este subordonat in absolut operei asupra careia se exercita. Critica autentica nu poate face abstractie de asumarea personala a obiectului. Criticul este acela care, anulandu-si propria sa viata, consimte sa vada constiinta sa ocupata de o ...