Corespondența dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle

Stimabila Doamna si respectata mea amica,

Daca v-am putut trimite atat de repede scrisorile in cestiune, cauza e ca ele au fost totdeuna la mine; pentru actele cerute veti binevoi a ingadui una sau doua zile ca sa le caut in vravul meu de carti, nearanjate inca din lipsa de timp si legate in teancuri tocmai in acele nefericite zile de Pasti, singurele libere pe care le-am avut de atata timp si pe care le-am intrebuintat la legarea in teancuri a cartilor. In orice caz, stimabila mea Doamna, sper a nu-mi atrage din nou supararea DV. si Va rog de mii de ori sa ma iertati, daca nevoind a Va lasa fara raspuns imediat, nu alatur deja pe langa actele in cestiune.

Va mirati de graba - mie desigur penibila si neplacuta - cu care V-am trimis scrisorile cerute. Uitati insa, se vede, scrisoarea DV. din urma pe care V-am trimis-o asemenea si prin care mi-ati luat orice perspectiva de-a da lucrului o alta forma, decat cea dorita de DV. chiar.

O repet, Doamna, nu insist catusi de putin de-a urni de pe umerele mele sarcina de vina ce mi se cuvine si ca omul, care ia orice amanunt asupra sa, dupa ce a luat totul impreuna, nici nu mai gandesc sa-mi usurez sarcina, sa atribuiesc altora sau imprejurarilor sau in fine numai greutatilor momentane purtarea mea oricum ar fi fost.

Cat voi putea voi incerca sa indreptez ceea ce-am gresit; a silui imprejurarile, iata singurul lucru pe care nu-l pot face prevazand de mai-nainte zadarnicia unor asemenea incercari.