Camil Petrescu Tipul De Personaj

Spirit modern si zeu tutelar, Camil Petrescu a fost adeptul proustianismului ca mod de elaborare a romanului. Aspiratia sa catre formula novatoare s-a concretizat in opere literare valoroase, dovezi incontestabile ale unei formatii intelectuale lucide deosebite, inclinate spre teoretizare.

Ca si romancierul, eroii sai sunt constiinte framantate, dilematice, tintind mereu, cu o daruire totala si dramatica absolutul.

Astlfel, Stefan Gheorghidiu este un intelectual cu aspiratii si sentimente unice, care-l situeaza de la inceput intr-un alt plan, opus marii majoritati. Personaj complex, natura reflexiva, isi dezvaluie viata sufleteasca pe calea analizei operate cu luciditate sau prin confesiune. El are o ordine a sa interioara, nemodificabila, care, privita din afara, poate aparea curioasa. Nepotrivirea dintre aceasta ordine a eroului si ordinea lumii exterioare, imposibilitatea de a gasi un mod de a trai in conformitate cu ideea sa fac din el un inadaptat ce refuza relativitatea logicii.

Aspiratia spre puritate, adevar, perfectiune ii particularizeaza structura sufleteasca intr-o lume in care averea este totul si minciuna se practica. Student sarac, cu rude bogate, pe care le dispretuieste, se daruieste studiului filozofiei cu aceeasi pasiune cu care avea sa iubeasca o colega de universitate, cu ochii mari, albastri, vii ca niste intrebari de clestar. Mostenind o avere considerabila, cei doi soti, lipsiti de grija zilei de maine, patrund in societatea mondena, care, observa eroul, trezise in femeia mea porniri care dormitau latent. Asa incepe zbuciumul launtric al sotului care vede, gandeste, analizeaza lucid fiecare gest al sau si al celorlalti, pentru ca noua situatie materiala faciliteaza instrainarea celor doi. Gheorghidiu, o mare sensibilitate, traieste o drama generata de aplicarea absolutului la un sentiment efemer, inregistrand totul prin simturile lui care se zbat din nevoia de certitudine. Psihologia personajului, zbuciumul sau, sunt sugerate in constructii simple. Viata a devenit o tortura continua. Palid la fiecare scena, chinuit launtric ca sa para vesel, Gheoghidiu se rasuceste de durere caci simte ca este de prisos, ridicol si deplasat, in timp ce alti barbati, cu simtul realitatii, manifestau siguranta in situatii asemanatoare. Suferinta este inregistrata exact prin efectele ei: mi-era pielea uscata, capul dur si gol, sa poti lovi cu ciocanul in el, parca tot gatul plin de calti. Acceptand-o pe Ela la inceput, din mila, apoi din obisnuinta, sfarseste prin a o iubi cu pasiune, topind in ea idealul lui, aspiratia catre puritate, adavar, perfectiune. Incapabil sa faca vreun compromis cu sine si cu cei din jur, Gheorghidiu parcurge drumul dramei erotice dimensionate corect numai in urma celeilalte experiente coplesitoare, a frontului.

A doua parte a romanului completeaza experienta vietii cu cea a razboiului. Acelasi, lucid, Gheorghidiu ramane intelectualul onest, strain de fanfaronada patriotarda. Confruntat ...