Definira ipoztazelor eului in lirica lui Lucian Blaga nu poate fi caracterizata in afara considerarii intinsei si esentialei arii a poeziei erotice. In mitologia poetului, in infatisarea ei din ultima etapa a creatiei, am putea spune chiar ca erosul are o functie hotaratoare, intru-cat constituie un factor de transfigurare a eului, in procesul simbolic de restaurare a conditiei adamice, paradisiace.
In femeia iubita, ca si in propria individualitate, poetul descopera magia simplitatii, mereu amintind de zilele de inceput. Femeia in ipostaza de iubita, incarneaza, asadar, ceva din energia si vitalitatea Genezei, energie care i se reveleaza in primul rand prin sentimentul iubirii.Iubirea apare in acest caz ca moment al unui fel de iluminare launtrica. Astfel,Blaga a aprins focurile iubiri pe boltiile poeziei sale, astfel ca aceasta fumega asemeni unor fumuri de jertfa.
Erosul apare la inceputul poeziei blagiene, in volumele sale antume ca atenuare sau anulare a principiului alteritatii, constituind puntea de legatura cu realitatea originara a universului:
<< Lumina ce-o simt
Navalindu-mi in piept cind te vad,
oare nu e un strop din lumina
creata in ziua dintii
din lumina aceea-nsetata adinc de viata ? >> (Lumina,pag34)
Feminismul este ridicat la rang de divinitate, iubita aparand ca fiind una din cele mai mari taine ale existantei, dragostea fiind rupta din randul celor sacre.Altfel spus, eul realizeaza relatia sa de identificare cu celalalt in masura in care ambele entitati se descopera ca participante, printr-o substanta comuna la spatiul Genezei.
In dinamismul transformator al structurii imaginior, de la structura mitului antropogonic plecand, de aici se va deschide o alta dimensiune a alcatuirii lumii, in mitul poetic al lui Blaga :Dorului, ca aspiratie trans-orizontica a omului, in planul transcendentei, ii corespunde, intr-o complementaritate semantica, iubirea ca factor cosmic << totalizator >>, in viziunea << transdescendentei >>, in aceeasi traditie orphica.
Iubirea ca factor cosmic este o idee fundamentala a miturilor fecunditatii.Cum apreciaza florcloristii si istoricii religiilor, intr-un text mitic sau ritual, femeia nu insemneaza niciodata << femeia >>, ci se refera la principiul cosmologic manifestat in ea.In miturile stravechi femeia, reprezentata ca o Zeita-Mama, simboliza fertilitatea si nasterea Cosmosului . Ca zeita a Pamantului, din care toate pornesc si in care toate se intorc, ea avea rolul << coincidentei contrariilor >>, al infratirii << soarelui >> cu << sarpele >>, intr-o << totalizare a cosmosului in jurul principiului feminin, avand in puterea lui secretele vietii si ale mortii - de unde si repezentarea nuda a Marilor Zeite - simbol al virtualului?.
Lucian Blaga, Hronicul si Cintecul virstelor, Editura Hyperion, Chisinau, 1993.
Pavel Bellu, Blaga in marea trecere, Editura Eminescu, Bucuresti, 1970.
Ion Pop, Lucian Blaga universul liric, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1981.
Eugen Todoran, Lucian Blaga. Mitul poetic, Editura Facla, Timisoara, 1981.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
