Arghezi dramaturgul

,,O mascara e si literatura si toata arta isi scoate efectele si puritatile din mascari. Ne maimutarim cu sinceritate si facem din ismeneli un stil si un mestesug". O conceptie despre arta, despre literatura ca teatru este inscrisa in aceste fraze ale tabletei, Lacrima mascariciului, pe care Arghezi o publica in Bilete de papagal , in 1929. Masca este adevarul, este realitatatea artei. ,,Sinceritatea poetica ,, e masca. Eul mascat, mitizat este in arta singurul eu valabil. Lauda mascariciului ca arhetip al artistului apare adeseori in textele argheziene, numeroase, inchinate artei dramatice. Nu conditia actorului, a omului de teatru il interesa pe poetul care detesta exhibarea de sine, ci esenta teatrala a conditiei artistului, a poetului. Si, de asemenea, daca scena teatrului nu a avut intr-insul niciodata un fervent, cu atat mai ,,sincer" adept a fost al unei teatralitati funciare a artei. ,,Masca mascarela", aceste cuvinte se identificau pentru el cu arta si creatia artistica.

Masca tragica, ori hazlie i-au fost extrem de familiare. Fara sa fi fost un om de teatru, l-au atras intotdeauna luminile rampei, artificiile, gestica, intreg jocul pasiunilor, al destinelor omului. Pentru el insusi, Tudor Arghezi, despre care n-am interzis sa vorbim in aceasta carte era un pasional. Cata verva, cata vehementa, ce trupulenta a limbajului, in textele pe care le scrie in fuga creionului, in acele articole despre teatru, portrete grotesti ale unor oameni ai scenei, cronici ironice, pamflete satirice ale cronicarului dramatic! Verva cronicarului este ceea ce seduce in masa impresionanta a textelor dedicate direct sau indirect Tahaliei. Abia intors din sederea indelungata in strainatate incepe, in 1911, la Viata Romanesca, Facla, Rampa, Seara, etc., o sustinuta activitate de cronicar, contestatar, propunandu-si sa spuna totul fara inconjur, sa darame de pe soclul lor false autoritati ale teatrului, sa nu crute institutii, prestigiul intemeiat pe desertaciune, autori cu platforma, dar lipsiti de valoare. In acelasi timp, cronicarul isi expune, in modul sau nepedant, liber, ideile sale despre arta dramatica si arta spectacolului.