Din vulcanul de eruptiea al revolutiei a izbucnit, asemenea larvei clocotitoare si ferbinti, si creatiile lui Alexei Mateevici ,, cel mai inzestrat poet al Basarabiei de la inceputul secolului trecut, cintaretul infocat al pasurilor ,,baietului plugar" si al frumusetilor ,,limbii noastre". Cuget bogat, fire aleasa, el si-a consacrat straduintele slujirii poporului sau cel oropsit. Suflet nobil si cinstit, s-a zbuciumat in cautarea adevarului, spre care a tins toata viata sa, dar pe care, cu toate acestea,nu i-a fost dat sa-l patrunda. De aici cautarile lui chinuitoare, ratacirile dureroase, cere-si au explicatia in izbitoarele contradictii ale epocii si in acele imprejurari specifice, in care el s-a format ca scriitor.
Lumina zilei Alexei Mateevici a vazut-o la 16 martie 1888 in satul Cainari din raionul Causeni. Apoi si-a petrecut copilariea intr-un sat invecinat Zaim, unde parintii s-au mutat in anul 1893. Tatal sau ,, parintele Mihai, cunoscatorde slova moldoveneasca, l-a obisnui de mic cu ,,limba vechilor cazanii". Mama sa Nadejda, fiica protopopului Ion Neaga din Causeni, l-a alintat cu povesti si snoave populare. Meleagurile copilariei i-au oferit si alte vestigii graitoare ale trecutului pe care avea sa le evoce, cu putin timp inainte de sfirsitul sau prematur, in poezia ,, Petre vechi".
In afara de cele ce au fost odata, adevarte sau inchipuite, Mateevici cunoaste acum si realitatea concreta din jurul sau. Fecior de preot de taran, el e prieten cu copii de tarani, iar apoi, cind i se implinesc anii, urmeaza alaturi de vreo alti treizeci de baieti ca dinsul scoala din sat. Traind in mijlocul taranilor,el le vede nevoiele si suferintele, starea de asuprire si de injosire, in care se afla, si se patrunde de o dragoste fierbinte pentru aceiasi napastuiti ai soartei, pe care o va pastra pe tot parcursul vietii sale.
Inputerea traditiei familiale, Mateevici este trimis in anul 1898 sa-si continuie invatatura la scoala duhovniceasca din Chisinau, dupa absolvirea careei a intrat in 1902 la seminarul teologic de aici. El se arata a fi un elev sirguincios si ahtiat de cunostinte. Pasiunea cea mare insa o alcatuia insa o constituia insa literatura. Din marturiile contemporanilor stim, ca citea cu nesat in biblioteca bogata a seminarului nemuritoarele opere ale lui Puschin, Lermontov, Gogol, Necrasov, Lev Tolstoi etc. Studiind tot odata militanta publicistica literara lui Belinschi, Cernisevschii, Dobroliobov. In acest timp al a cunoscut si operele clasicilor moldoveni: Negruzi, Alecsandri, Crenga, Eminescu, Cosbuc, Sadoveanu etc.
Cu natura lui sensibila Mateevici nici nu a putut sa nu reactioneze la tot ce se intimpla in jurul lui. Il indigna reprimarile singeroase ale aotoritatilor, actele de barbarie, savirsite de pogromistii antisemisti. Fireste il revolta in deosebi situatia deznajduita a maselor mari de taranime moldoveana. ,,La noi in Basarabia ,, scria el in toamna anului 1906, ,, parca te iau fiorii, cind incepi povestea suferintelor poporului nostru moldovean si a celor injositi, ce i-au fost scris sa indure". La toate acestea s-a adaugat si o nenorocire personala, care avea sa-l zguduie profund.
La 24 iulie 1906 inceteaza din viata tatal sau. In jurul parohiei, ce s-a declarat vacanta prin moarte lui, cum aflam dintr-un articol publicat mai pe urma de Mateevici, un tirg murdar si au loc intrigi, in care participau in egala masura clericii, hapsinii si culacii satului. Din acest motiv vaduva raposatului, cu patru copii nevirstnici pe miinele ei, o ameninta sa piarda mica avere agonisita si sa ramiie pe drumuri. Seminaristul aflat acasa, intr-o vacanta, e contrariat, cum scie el, de ,,moravurile preotimii basarabene". Dupa parerea lui ele dovedesc doua lucruri: 1. ca tulburarile de astazi au atins tagma bisericeasca; 2. varsa putina lumina asupra unor oameni, asa numiti ,,fruntasi ai satului", aratind pina la ce ajunge uneori ticalosia lor. Incheerile, pe care le trage Mateevici din relatarea mahinatiilor josnice, sunt cit se poate de categorice. ,,Cele povestite ,, mentioneaza el, ,,constituie o fapta trista, aratind cu privire la preotii, doritori de ,,prihod", cine impiedica propasirea satului, gindindu-se numai la bani, si in ce priveste ,,fruntasii", care sunt acei oameni ce raspindesc prin sate huliganizmul si lupta impotriva luminarii taranilor".
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
