A șaptea elegie stanesciană

Traiesc in numele frunzelor, am nervuri, schimb verdele pe galben si ma las pierit de toamna. In numele pietrelor traiesc si ma las cubic batut in drumuri, cutreierate de repezi masini. Traiesc in numele merelor si am sase samburi scuipati printre dinti tinerei fete dusa cu gandul tot dupa lenese dansuri de ebonita. In numele caramizilor traiesc, cu bratari de mortar intepenite la fiecare mana, in timp ce im bratisez un posibil galbenus al existentelor. Niciodata n-am sa fiu sacru. Mult, prea mult am imaginatia celorlalte forme concrete. Si nici n-am vreme din pricina asta sa ma gandesc la propria mea viata. Iata-ma. Traiesc in numele cailor. Nechez. Sar peste copaci retezati. Traiesc in numele pasarilor, dar mai ales in numele zborului. Cred ca am aripi, dar ele nu se vad. Totul pentru zbor. Totul, pentru a rezema ceea ce se afla de ceea ce va fi Intind o mana, care-n loc de degete are cinci maini, care-n loc de de gete au cinci maini, care in loc de degete au cinci maini. Totul pentru a imbratisa, amanuntit, totul, pentru a pipai ne nas cutele privelisti si a le zgaria pana la sange cu o prezenta. Poemul tradeaza o conceptie filosofica de tip budist, potrivit careia omul, individual, intelege in mod profund apartenenta la Marea Creatie si se identifica cu des tinul regnurilor pana la sange, intr-un perpetuu efort empatic. Este ultima poezie din ciclul dedicat autocunoasterii. Mesajul ar putea fi acesta: cel ce se va smeri se va inalta; cel ce va iubi va invinge orice obstacol, chiar si gravitatia. A trai in numele frunzelor, in numele pietrelor, al cailor, al pa sarilor nu inseamna a te transforma in frunza, mar, cal sau pasare, deci a involua. In seamna, mai de graba, a le coplesi cu iubire, a le intelege metamorfozele, a te armoniza cu ele - caci ele, de la sine, se armonizeaza cu legile naturii si ale Universului. Inseamna apoi dorinta de a le egala performantele uluitoare: sa te lasi pierit de toamna si renascut in fiecare primavara, o data cu explozia de clo rofila si culoare; sa fii sambure de mar, vlastar si apoi fruct, sa-i saturi pe cei flamanzi, sa daru iesti, adica; sa sari peste copaci retezati ori sa plutesti peste intinderi de ape si uscat, precum pasarile - sa invingi cu propriile forte gr vitatia si sa te desprinzi de pe pamant. Pentru totdeauna, intr-o buna zi.

A trai in numele frunzelor, al merelor, al pasarilor sugereaza o fidelitate fata de regnuri in raport cu semenii: Traiesc. Sunt om. Nici acum si nici intr-o viata viitoare nu voi deveni pasare de aur sau mar inflorit, dar mereu voi respecta si voi iubi pasarile, copacii si pietrele. Din aceasta pricina si obsesie n-am vreme sa ma gandesc la propria mea viata. Nu traiesc in numele meu si nici in numele tatalui, renunt la toate privilegiile pe care as putea sa le am; traiesc in numele poeziei si al formelor concrete ce ma inconjoara. Versul niciodata ...