Titu Maiorescu și critica culturală de la Junimea

“Pentru a fi poet trebuie sa ai talent, pentru a fi critic trebuie sa ai geniu.”

Multe invataminte,intre altele,ca n-ai de tras invataminte citindu-i pe critici - ce zic criticii actualităţii e intotdeauna,intr-un sens sau in altul,contrazis de criticii viitori - ca trebuie admis pana la urma ca de fapt critica este o chestiune de intuitie,ca aceasta intuitie e foarte rara si ca e imposibil de definit;ca ai simtul calitatii literare asa cum ai ureche muzicala;si ca autentic critic este acela care intr-o opera literara descopera esenta intregii literaturi,intuitiv,in opera ce o exprima;si ca vocatia literara este innascuta,congenitala,se poate sti de la inceput ca unii copii vor face stiinta sau literatura;la cinci ani Mozart asimila muzica,o descoperea in sine,o reinventa.”(Claude Bonncfoy)

Titu Maiorscu a fost un geniu al criticii, asa cum Eminescu a fost un geniu al poeziei lirice si I. L. Caragiale a fost un geniu al dramaturgiei, iar Ion Creanga,un geniu al povestirii umoristice.

Din respect pentru Titu Maiorescu expunem opinia lui: critica este o necesitate a culturii moderne,rolul ei este de a insanatosi climatul vietii publice,de a descuraja mediocritatile,de a inlatura nulitatile,de a lovi frontal directia gresita,de a lupta impotriva neadevarului in stiinta si a uratului in arta. Critica este igiena vietii culturale,dar critica are rolul de a forma opinia publica.

“Altundeva societatea este destul de bine organizata pentru a se garanta [ ] respectul pentru public,respectul in care au stiut sa se tina jurnalele si curajoasa veghere a unei critici neobosite formeaza la suprafata vietii intelectuale o patura destul de puternica pentru a apasa si mentine in intunericul ce li se cuvine acele produse stricacioase ”

In critica lui, Titu Maiorescu face despărţirea domeniilor. Ca un Moise, profetul Vechiului Testament, Titu Maiorescu desparte ştiinţa de arta, poezia de proza, literatura de celelalte arte, poezia de critica: ”Criticul este din fire transparent, artistul este din fire refractar”.

“Esenta criticului este de a fi flexibil la impresiile poetilor;esenta poetului este de a fi inflexibil in propria sa impresie. De aceea criticul trebuie sa fie nepartinitor,artistul nu poate fi decat partinitor”(Titu Maiorescu – “Critice”)

Wellek si Warren in “Teoria literaturii”,definesc teoria,critica si istoria literaturii si relatia dintre aceste trei ramuri ale stiintei literaturii.

Teoria literaturii studiaza principiile literaturii,structura si stilul operei literare,critica literara emite judecata de valoare si discerne valoare de nonvaloare. Exista judecati de valoare si judecati de ierarhizare. Critica literara asaza operele literare intr-o scara a valorilor. Istoria literaturii studiaza operele literare selectate de critica pe baza criteriilor formulate de teoria literaturii. Pe scurt,critica se ocupa de prezent,istoria studiaza trecutul,teoria studiaza principiile,criteriile. (Titu Maiorescu – “Critice”)

George Calinescu,critic genial, acrediteaza ideea criticii creatoare. Criticul este un creator esuat in constiinta. Criticul se pune in locul autorului si continua procesul creator sau comenteaza cum ar fi compus el opera. Criticul penetreaza universul operei si realizeaza un dialog,o comunicare cu autorul ei.

Critica s-a diversificat in critica tematica,critica stilistica,critica estetica,critica totala.

George Calinescu aplica in opera lui critica principiul estetic: ”criticul are datoria de a descoperi valoarea literara in opera comentata : lirismul,ironia,umorul,comicul, tragicul ”.

Un contrazicator al lui Titu Maiorescu,socialistul Constantin Dobrogeanu Gherea,spunea ca,in opinia lui,critica trebuie sa raspunda la trei inbrebari:de unde vine opera literara,ce influenta va avea asupra cititorului,cat de sigura si vasta va fi aceasta influenta.

Titu Maiorescu profesează o critica multilaterala : literara, ştiinţifica, filologica, publicistica, culturala. Spirit polemic, academic, clasic, ironic, Titu Maiorescu poarta polemici,răsunătoare in epoca, cu ardelenii latinişti si etimologişti.

Poarta polemici, cu argumente, bazate pe principii cu academicienii care votau in mod administrativ legile limbii, fara a avea competenta pentru acest vot: “O minoritate de specialisti se afla acolo, marea majoritate fara a-si da osteneala ca sa-si dobandeasca stiinta trebuincioasa pentru votul ce-l dau si pentru locul ce-l ocupa”. Ironia este tot o forma a criticii. Maiorescu ii ironizeaza si pe academicieni: “Nemtii au un proverb de batjocura: “cui i-a dat Dumnezeu un post,i-a dat si mintea trebuincioasa oentru el”. Nu cumva domnii de la consiliu au luat acest proverb in serios?”.(T Maiorescu - “Critice”)

“Pretentia reglamentului este clar de a hotari intrebarile controversate ale limbii si ortografiei romane pe cale administrativa si de a impune hotararea sa tuturor scolarilor si profesorilor filologici, a caror chemare este in parte de a sustine acea controversa stiintifica. Subscrisi sunt Chritache Tell, membrii consiliului A. Orescu, Aaron Florian, G. Zalomit, A. Marin si D. Petrescu. Cine sunt acesti domni? Domnul Christache Tell e general, domnul Onescu e arhitect, dl. Aaron, istoric, dl. Zalomit, profesor de filozofie, pentru a nu zice filozof, dl. Marin, fizician, si Petrescu, matematician”