Tendințe Actuale Reflectate în Gramatică

SUBSTANTIVUL

Pentru mulţi vorbitori, limba este formată numai din cuvinte. Cuvintele nu subt însă decât materialul ei de construcţie. ,, După cum jocul de şah nu înseamnă numai tabla cu cele 64 de pătrate şi 32 de piese ..., tot astfel limba nu se reduce la cuvinte” . Limba are ca parte componentă unele reguli de organizare şi funcţionare, a căror totalitate constituie structura ei gramaticală sau gramatica ei.

Gramatica este totalitatea regulilor privitoare, pe de o parte, la forma cuvintelor şi la modificările ei, iar, pe de altă parte, la îmbinarea cuvintelor în procesul comunicării. Regulile privitoare la forma cuvintelor şi la modificările formale ale cuvintelor constituie morfologia, iar regulile privitoare la îmbinarea cuvintelor în propoziţii şi fraze constituie sintaxa.

Legătura dintre cele două părţi constitutive ale gramaticii este atât de strânsă, încât practic nu se poate studia una dintre ele fără referire la cealaltă.

Structura gramaticală , în special cea morfologică, reprezintă cea mai stabilă parte constitutivă a oricărei limbi, ceea ce, alături de caracterul arbritrar sau nemotivat îi dă o poziţie prioritară în determinarea originii limbii în cauză. Caracterul romanic al structurii gramaticale româneşti este dat atât de felul în care s-a conservat moştenirea latinească , cât şi de faptul că diferenţele faţă de latină sunt rezultatul evoluţiei în sensul unor tendinţe existente încă din latină şi continuate şi de alte limbi romanice.

Substantivul este parte de vorbire flexibilă care denumeşte obiecte ale realităţii: fiinţr (om, doctor, fată, copil ), lucruri (carte, sac, loc, bancă), fenomene ale naturii: ( ceaţă, nea,vânt, zăpadă ), acţiuni (scriere, urcare, vedere), (bucurie, tristeţe), însuşiri (frumuseţe, bunătate, înţelepciune), relaţii (prietenie, duşmănie).

După criteriul etimologic substantivele româneşti sunt substantive moştenite din latină: cap, casă, floare, frate, frunte, gură, moară, ochi, pâine, soare etc. şi din substrat: abur, barză, brad, buză, coacăză, grumaz, mazăre, mânz, strungă, sâmbure, urdă, viezure etc; substantive împrumutate din diverse limbi şi în perioade diferite.

,,Substantivul reprezintă aproximativ 50% din totalitateacuvintelor limbii române” , este o clasă lexico-gramaticală deschisă, în continuă îmbogăţire, implicată în definirea celorlalte părţi de vorbire şi susceptibilă de o anumităinstabilitate flexionară. Instabilitatea substantivelor se manifestă prin utilizarea unor forme paralele la singular sau la plural. Variaţii libere precum: abstracţie / abstracţiune,aducţie / aducţiune, bulgăr / bulgăre, cheotoare / cheutoare,cofeină / cafeină, corvadă / corvoadă, râpe /râpi, cicatrice / cicatrici, etc. sunt destul de numeroase şi includ în limba actuală situaţii extrem de diferite. În unele cazuri, formele paralele sunt echivalente şi pot fi folosite în aceleaşi contexte făr ă ca înlocuirea unei forme prin cealaltă să schimbe sensul comunicării: tunele / tuneluri, hamacuri / hamace, amalgame / amalgamuri, ceremoniale / ceremonialuri, etc. Sunt însă şi forme paralele care sunt repartizate diferit în interiorul limbii literare, reprezentând un fenomen complex, diferenţiat în raport cu domeniul de activitate: accidente / accidenţi, capi / capete / capuri, centre / centri,creieri / creiere, curente / curenţi, difuzori / difuzoare, garderoburi / garderobe, globuri / globi, meri / mere, termene / termeni, alimentare / alimentări, etc.