Românul în perioada interbelică

Anii interbelici se caracterizează în literatura romană printr-o remarcabilă dezvoltare a romanului.

Romanul românesc îsi lărgeşte tematica, el cuprinzând medii sociale diferite şi problematici mai bogate şi mai complexe. În perioada interbelică întâlnim mai multe tipuri de romane printre care se numară romanul doric şi romanul ionic.

Romanul doric este structurat pe mai multe planuri de acţiune şi este împărţit formal în capitole.

Unul din ctitorii romanului românesc modern este Liviu Rebreanu. Graţie acestuia romanul românesc descoperă formula acelui realism modern, dar necruţător care a tras învăţăminte capitale din experienţele naturalismului.

Rebreanu este considerat întemeietor al romanului românesc obiectiv prin publicarea romanului “Ion”, data publicării fiind considerată o dată istorică în procesul de obiectivare a literaturii epice. Scriitorul debuteaza cu o serie de nuvele consemnate de revista sibiana “Luceafarul “ şi de gazeta bucureşteana “Convorbiri critice”. Deşi se inspiră din zona rurală, Liviu Rebreanu prezintă evenimentele detaşat, rece, obiectiv.

Prin “Ion “ Rebreanu deschide calea romanului românesc modern dând o capodopera în maniera realismului dur afirmat în literatura universală prin romanele lui Balzac sau Stendhal.

“Ion” apare dupa o perioadă de criză a romanului românesc, fiind de factură realistă. Din punct de vedere compoziţional, romanul este alcătuit din doua părţi intitulate sugestiv “Glasul pamântului” si “Glasul iubirii”, titlul acestora sintetizând esenţa conţinutului. Conflictul romanului este generat de lupta apriga pentru pământ. Intr-o lume în care condiţia omului este stabilită în functie de pământul pe care îl poseda , este firesc faptul ca mandria lui Ion să-l ducă spre patima devoratoare pentru pământ.

Acţiunea romanului este dispusă pe două planuri care uneori merg paralel, alteori se intersectează ,constituind de fapt imagini ale aceleiasi lumi. Pentru că în sat domină mentalitatea că oamenii sunt respectati dacă au oarecare agoniseală relaţiile sociale sunt tensionate între “sărăntoci” şi “bocotani” iar destinele oamenilor sunt determinate de această mentalitate, de faptul că familiile nu se intemeiază pe sentimente, ci pe interese economice.

Finalul romanului surprinde satul adunat la sărbatoarea sfinţirii noii biserici, descrie drumul care iese din satul Pripas, viata urmărindu-şi cursul.

Liviu Rebreanu nu işi asumă explicit naratiunea, el dovedindu-se, aparent absent, absorbit în construcţia românească. Funcţia de simbolizare apare mai puţin în romanul doric, regăsindu-se în textul lui Rebreanu în scena cu sărutatul pămantului ( “Apoi încet, cucernic, fară să-şi dea seama, se lasă în genunchi, îsi coboara fruntea şi-şi lipi buzele cu voluptate de pămantul ud. Şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece, ameţitor.”) Ca procedee ale discursului, în opera lui Rebreanu se regăsesc repetiţia, simetria şi paralelismul.

Un alt autor al romanelor de tip doric este şi Mihail Sadoveanu. Acesta a fost mai degrabă un rapsod decât un prozator propriu-zis. Romanele lui realizează o vasta frescă istorică. Principala temă care apare în romanele lui Sadoveanu este tradiţia, credinţa, obiceiurile străvechi şi iubirea.