Modernism și Traditionalism în Epoca Interbelică

Climatul epocii

„Două războaie, la distantă de timp nu prea mare, creează fatal o epocă distinctă în istoria oricărei literaturi; intervin în astfel de cazuri seisme sociale prea puternice ca să nu determine o schimbare sesnsibilă a cadrului vietii spirituale.” (Ov. S. Crohmălniceanu)

Primul Război Mondial a întrerupt cu brutalitate activitatea scriitoricească timp de câtiva ani: nu s-au mai tipărit cărti, revistele si-au încetat aparitia (Sămănătorul apare între 1901 si 1910; clădirea Vietii românesti fusese incendiată în 1916), cenaclurile s-au risipit. Multi scriitori antebelici dispar din viată (St. O. Iosif în 1913, George Cosbuc în 1918, Alexandru Vlahută în 1919, Alexandru Macedonski în 1920); altii, ca Nicolae Iorga, Octavian Goga sau Constantin Stere, devin oameni politici si se îndepărtează de literatură.

Idealul împlinit al Unirii din 1918 lărgeste nu doar granitele tării: fortele scriitoricesti se înmultesc considerabil, contactele cu alte literaturi se lărgesc si ele. Depăsindu-se un oarecare provincialism, se conturează acum pregnant ideea europenizării, a afirmării culturii si literaturii noastre pe plan universal (Iorga, Enescu, Brâncusi). Se accentuează preocuparea pentru valorificarea originalitătii nationale.

Anii interbelici sunt o epocă de efervescentă spirituală, dar si de instabilitate si tensiune.

Se conturează două ideologii literare adverse: modernismul si traditionalismul.

MODERNISMUL

• Curent cultural si literar initiat în România de Eugen Lovinescu, în 1919, prin înfiintarea cenaclului „Sburătorul” si a revistei cu acelasi nume, apărută în două serii (1919-1922; 1926-1927)

• Eugen Lovinescu a fost, după Titu Maiorescu, cel mai mare critic de directie si cel mai important critic profesionist între 1919 si 1940

• Obiectivele grupării literare „Sburătorul” au fost:

o Promovarea tinerilor scriitori, fapt realizat prin lansarea si afirmarea romancierilor Anton Holban, G. Călinescu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, a poetului Ion Barbu, a criticilor Pompiliu Constantinescu si Vladimir Streinu. „Sburătorul” reia astfel, peste timp, ideea lui Ion Heliade Rădulescu, apoi a grupului junimist, de încurajare a tinerelor talente.

o Imprimarea unei tendinte moderniste în evolutia literaturii române. Principalele cărti de doctrină ale lui Lovinescu, Istoria civilizatiei române moderne (1924-1926) si Istoria literaturii române contemporane (1926-1929), explică si sustin modernismul.

• Teoria imitatiei (preluată de la Gabriel Tarde). Legea dezvoltării civilizatiei este imitatia, sustine criticul: „Întrucât puterea de creatie a unei rase e limitată la un număr restrâns de inventiuni, pe când puterea de asimilare si apoi de elaborare în forme originale este nelimitată, imitatia este cel mai obisnuit fel de a fi original.”

• Principiul sincronismului. Sincronismul înseamnă pentru literatura română racordarea ei la „spiritul veacului”, adică adoptarea vastă si rapidă la noi a ultimelor formule artistice din Occident (Ex Occidente lux era formula lovinesciană care exprima această dorintă): teme, procedee si abia apoi continuturi si atitudini sufletesti: stimulare prin simulare.

• Principiul diferentierii implică originalitatea, un efort de distantare a scriitorilor moderni fată de trecut, dar si fată de alti creatori de literatură (de ex. diferentierea de sămănătorism, prin talent, a lui Octavian Goga)

• Directii trasate de Eugen Lovinescu în vederea modernizării literaturii:

- Evolutia prozei de la liric la epic

- Evolutia poeziei de la epic la liric

- Tematică inspirată din viata citadină, nu din cea rurală

- Crearea romanului obiectiv si a romanului de analiză psihologică

- Intelectualizarea literaturii (exprimarea unor idei filozofice profunde)

- Crearea intelectualului ca personaj literar

• Modernismul lovinescian militează totodată pentru integrarea traditiei, a specificului national într-o formulă estetică modernă, la nivelul sensibilitătii europene.

• Teza autonomiei valorilor estetice este preluată de la Maiorescu (formula „artă pentru artă”): judecarea operei de artă aplicând criteriul estetic, si nu psihologic, moral sau etnic: „cântecul din fluier sau înjurătura natională pot fi specifice, fără a deveni si valori estetice; nu pot zice e frumos pentru că e românesc...”

• Modernismul promovat de Eugen Lovinescu si gruparea sa literară a reprezentat un progres semnificativ în evolutia literaturii române.