Jertfe patriotice - viziunea lui I.L. Caragiale în ceea ce privește detronarea lui A.I. Cuza

Fiind considerat de Ovidiu Ivancu "modelul absolut al patriotului roman" , Ion Luca Caragiale abordeaza tema patriotismului in schita - Jertfe patriotice - , dupa cum reiese si din titlu, evocand fizionomia hibrida, din toate punctele de vedere, a unei epoci. Axandu-se pe planul social si pe cel uman, Caragiale va creiona imaginea societatii de la inceputul anului 1866, la care adauga psihologia unor categorii umane ce apartinusera unei societati agrare.

Fiind acuzat in mai multe randuri de lipsa de patriotism, deoarece in cea mai mare parte opera sa este satirica, fiind o critica adusa societatii din vremea respectiva, I.L. Caragiale prezinta fiecare replica a personajelor, fiecare gest, atitudine si modul lor de a reactiona in asa fel incat sa apara atat ca element definitoriu de psihologie individuala, cat si ca unul de tipologie sociala.

Opunandu-se verbalizarii in exces, patriotismul este, in primul rand, un exercitiu de luciditate dupa cum afirma Ovidiu Ivancu, care da si o definitie a patriotismului destul de interesanta, facand o comparatie intre patriot si medic: - A fi patriot inseamna a avea constiinta unui medic foarte bun. Ce face medicul? Vindeca. Dar mai inainte de a vindeca, diagnosticheaza, identifica precis cangrena. Un medic bun ii va spune intotdeauna pacientului care are probleme cu ficatul ca trebuie sa renunte la tutun si alcool. E asta placut? Cu siguranta nu. Dar util? Cu siguranta da. Asta a facut Caragiale. In vreme ce nationalistii romani ascundeau gunoiul sub pres, Caragiale i-a adus pe scena pe Tipatescu, Catavencu, Leonida, Mita s.a. De unde si-a luat maestrul personajele? Pai tocmai din realitatea romaneasca. A exorcizat defectele prin supraexpunere. Si daca astazi traim aceeasi vreme a Tipatestilor si Catavencilor, oare nu e cazul sa adoptam aceleasi solutii? - Prin urmare, din aceasta definitie reiese stilul lui Caragiale, atitudinea lui fata de dorinta colectiva de a masca realitatea, de a da impresia ca totul este in regula in societatea romana si, totodata, curajul autorului de a iesi din randul lumii si de a isi expune punctul de vedere.

Astfel, prin ironizarea anumitor aspecte, Caragiale ofera solutii pentru problemele cu care se confrunta societatea romana in perioada respectiva, dovedindu-si patriotismul intr-un mod diferit, cu riscul de a fi inteles gresit de catre ceilalti.

Publicata in 1897, schita - Jertfe patriotice - este dedicata actului de la 11 februarie 1866. Astfel, autorul fixeaza de la inceput coordonatele spatio-temporale : - In sfarsit Mai erau cateva ceasuri pana in dimineata de 11 fevruarie, cand trebuia sa se dea lovitura. In cazarma lor din Dealul Spirii, tunarii imbracau tunurile in paie, pentru ca, despre ziua, sa poata merge in dosul palatului spre a proteja operatia conspiratorilor, fara sa tulbure linistea noptii si sa strice somnul pacinicilor mahalagii- Iar daca militarii isi faceau datoria, - civilii nu ramaneau mai prejos -

Astfel, Caragiale prezinta ultima intrunire a uneia dintre - sectiunile conspiratiei - , aceasta fiind - compusa in jumatate din cativa tineri entuziasti si din vreo trei negustori, prezidentul, un liberal fanatic, care mancase la '48 jimbla exilului in forma de tainuri turcesti la Brussa - Acesta din urma tine o scurta cuvantare, tipica, de altfel, pentru frazeologia liberala a vremii : - pana sa nu se crape de ziua, poate ca vom fi chemati sa facem cea mai mare jertfa pe care are dreptul patria s-o ceara de la noi - , intreaga scena fiind impregnata de ridicolul grandilocventei. Unul dintre cei prezenti, un negustor, - se scula in picioare, scotand din buzunar un pungoci unsuros destul de greu, plin cu maruntis - , merse la masa prezidentului, si - spuse raspicat : Daca a venit vremea de jertfa, apoi cat m-ajunge partea, nu ma dau in laturi ! - Autorul prezinta reactia participantilor la intrunire ca fiind una de dezgust - Mitocanul, tot mitocan ! - , insa - cum toti sunt foarte lihniti, infatisarea pungociului durduliu - anuleaza sentimentul initial si ii face sa exclame - Ura ! Bravo patriot ! sa traiasca nenea Nita ! - Din aceasta reactie reiese dezacordul lui Caragiale in ceea ce priveste conceptia epocii despre - patriotism - , aratand totodata coborarea in registrul deriziunii.

Urmatoarea scena prezinta tocmeala inceputa de nenea Nita care vrea sa stie cat dau ceilalti. Astfel, prezidentul ii spune ca cei tineri o sa-si puna - viata in primejdie - , pentru ca - noi ne punem contra lui Napoleon III - , dar cand miscarea era pe punctul de a triumfa - toti la castig, fiecare cat a pus, impart drept pentru interesele patriei, fiindca toti sunt patrioti - , autorul subliniind perfidia la care faceau unii apel pentru a obtine ceea ce isi doreau. Insa, nenea Nita cere - fitantie - , uimindu-l pe prezident deoarece era imposibil sa - ceri hartie la vreme de revolutie - Termenul de - fitantie - denota de asemenea incultura personajului in cauza, un altfel de om, om cu dare de mana, negustor - , dupa cum il caracterizeaza prezidentul,