Introducere
Lucrarea de faţă are ca principal scop prezentarea simbolisticii
arborelui, analizând totodată şi semnificaţia arborelui din punct
de vedere mitologic.
Ideea ce a stat la baza motivaţiei ce m-a determinat să aleg
această temă a avut ca punct de pornire informaţiile obţinute din
literatura de specialitate, a mitologiei, a simbolisticii arborelui,
precum şi a numeroaselor elementele adunate din operele romîneşti.
Arborele este una dintre cele mai bogate şi mai răspândite
teme simbolice, simpla ei bibliografie poate alcătui o carte.
Simbol al vieţii în continuă evoluţie, în ascensiune spre cer,
arborele evocă întreg simbolismul verticalităţii, ca arborele lui
Leonardo da Vinci. Pe de altă, pentru caracterul ciclic al evoluţiei
cosmice: moarte şi regenerare; de acest caracter ciclic amintesc mai
cu seamă arborii foioşi, cărora în fiecare an le cad şi le cresc din nou
frunzele.
Mircea Eliade distinge şapte interpretări principale pe care de
altfel, nu le consideră exhaustive, dar care se articulează toate în jurul
ideii de Cosmos viu, în continuă regenerare.
În pofida unor aparenţe superficiale şi a unor concluzii pripite,
arborele, chiar sacru, nu este pretutindeni un obiect de cult; el este
întruchiparea simbolică a unei entităţi ce-l depăşeşte şi care poate
deveni ea însăşi obiect de cult.
Arborele înlesneşte comunicarea între cele trei niveluri ale
cosmosului: cel subteran, prin rădăcinile ce răscolesc adâncurile în
care se împlântă; suprafaţa pământului, prin trunchi şi crengile de jos;
înaltul, prin ramurile dinspre vârf, atrase de lumina cerului. Reptile se
târăsc printre rădăcinile sale; arborele leagă lumea htoniană şi lumea
uraniană. Adună laolaltă toate elementele: apa circulă cu seva lui,
pământul i se încorporează prin rădăcini, frunzele i se nutresc cu aer,
iar din frecarea lemnului ţâşneşte focul.
Abordarea simbolisticii arborelui în psihologia analitică
Avându-şi rădăcinile înfipte în pământ şi crengile înălţate spre
cer, arborele este îndeobşte socotit ca un simbol al raporturilor ce se
stabilesc între pământ şi cer. În acest sens, el are caracterul unui
centru, ceea ce face ca Arborele lumii să fie sinonim cu Axa lumii.
Aşa îl şi descrie liric Pseudo-Hrisostomul în cea de-a şasea omilie
despre Paşte: Nestrămutat reazem al universului, legătură a toate, sprijin a
tot pământul locuit, împletitură cosmică. Figură axială, arborele reprezintă
în mod firesc drumul ascensional pe care-l străbat cei care trec din
lumea vizibilului în cea a invizibilului: pe aceasta îl evocă aşadar şi
scara lui Iacov, şi stâlpul şamanic din iurta siberiană şi stâlpul –
centru din sanctuarele vandu, sau cel al colibei indienilor sioux, în
jurul căruia are loc dansul soarelui. Este stâlpul central pe care se
sprijină, în tradiţia iudeo-creştină, templul sau casa, sau coloana
vertebrală ce susţine corpul omenesc, templu al sufletului.
După Jung, pădurea este un loc întunecos şi impenetrabil; ca
şi apele profunde şi marea; ea este receptorul necunoscutului şi al
misteriosului. Este o imagine frapantă a inconştientului. Printre
mulţimea arborilor, fiinţelor care vieţuiesc în pădure, se distinge unul
prin talia sa (stejarul, regele pădurii). Arborii reprezintă, ca şi peştii
apelor, conţinuturile vii ale inconştientului.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.