Caravană cinematografică

CARAVANA CINEMATOGRAFICA

1. Ce este postmodernismul?

Termenul de postmodernism a fost pentru prima dată folosit în 1870, dar va fi reluat în anii 1926 când va fi parte pentru prima dată din titlul unei cărţi. Abia în 1947, termenul va ajunge să desemneze un moment cultural de sine stătător. El sugerează o schimbare profundă a societăţii şi istoriei, încearcă să explice o lume în rapidă evoluţie care este împiedicată să rămână în ritmurile ei tradiţionale.

Postmodernismul literar instituie posibilitatea existenţei simultane a tuturor formelor şi genurilor artistice.

În România, primele manifestări de tip postmodern au apărut în jurul miscarii Albatros, când se afirmă moartea modernismului.

Generaţiile de după război încep să folosescă aceleaşi materiale ale modernismului, dar în spirit ludic şi ironic. Lumea însăsi devine o iluzie. Astfel, poezia se va referi tot timpul la ea însăşi (autoreferenţialitatea).

Există o serie de caracteristici care deosebesc romanele postmoderne de alte tipuri de roman. Unele dintre acestea sunt: absenţa oricărei pretenţii de obiectivitate şi adevăr, narcisism auctorial, amestecul nivelurilor literare – roman înalt caracterizat prin exigenţe estetice deosebite, psihologic, social, uman, cu tipuri joase ale literaturii de consum şi de divertisment. Renunţarea la credinta în posibilitatea unui adevar transcendent, dobândirea constiintei că lumea nu poate fi reprezentată, deconstrucţia construcţiilor clasice şi a convenţiilor, scepticismul generalizat sunt alte trăsături.

În literatura română, romanul postmodern se dezvoltă cu reprezentanţii generatiei 80, din care fac parte: Mircea Nedelciu, Ioan Groşan, Mircea Cărtărescu, Alexandru Muşina.

Postmodernismul este specific literaturii de după anii ‘70, ridiculizând reţetele de succes ale literaturii consacrate şi orientările estetice precedente.În cazul postmodernismului, epica devine autoreferenţială, importante fiind actul de a scrie, relaţiile naratorului cu textul, trecerea de la condiţia de creator, la cea de narator, poziţia faţă de text, relaţiile din interiorul textului.Textualismul, o expresie a postmodernismului în proza românească, se traduce prin trecerea de la proza auctorială, formulă consacrată a realismului, la proza autoreflexivă, de meditaţie asupra scrisului.

Artiştii postmoderni acordă o mai mare atenţie insertiei operelor lor în viaţa cotidiană, în dilemele etice, estetice, religioase ale timpului.

Postmodernismul românesc se înfăţişează în poezie, cel puţin, ca o orientare literară cu trăsături asumate din perspectiva unui eclectism metodologic şi procedural, ce provine din influenţe şi ecouri diverse, din asumarea unei poetici în mod programatic mobile, disponibile la nou, la experiment, la spiritul ludic şi ironic. De altfel, ironia e o figură privilegiata, un procedeu ce singularizeză postmodernismul românesc.

Perioada anilor '80 este reprezentantă, în principal de Mircea Nedelciu,. Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, Ştefan Agopian, Alexandru Muşina. Scriitorii generaţiei '80 aparţin postmodernismului şi sunt conştienţi că în literatură se spusese aproape tot şi că ei nu mai au cum să surprindă cititorii cu noutăţi, de aceea se întorc cu ironie la creaţiile anterioare din care preiau fragmente de text devenite celebre, pe care le introduc în textul lor. Acest gen de proză se defineşte prin conceptele: metatextualitate, intertextualitate, textualism.

Acolo unde moderniştii au sperat să scoată la lumină universaliile sau fundamentele artei, postmodernismul încearcă să le detroneze, să îmbrăţişeze diversitatea şi contradicţia. O abordare postmodernă a artei respinge distincţia dintre arta joasă sau înaltă. Respinge de asemenea graniţele rigide şi favorizează eclectismul, amestecul de idei şi forme. Parţial datorită acestei respingeri el promovează parodia, ironia, scrisul jucăuş.

Postmodernitatea, atacând elitele Modernismului, a căutat o conexiune puternică cu un public mai amplu. Aşa-numita accesibilitate a devenit un punct central al disputei în chestiunea valorii artei postmoderne. A îmbrăţişat de asemenea amestecul cuvintelor cu arta, colajul şi alte mişcări din modernism într-o încercare de a multiplica mediile şi mesajele. Foarte multe elemente se centrează pe o schimbare în alegerea temelor, artiştii postmoderni privesc mass media ca o temă fundamentală pentru artă, şi folosesc forme, tropi, materiale- cum ar fi monitoare video, artă ready made sau descrieri ale unor obiecte mediatice- ca puncte focale ale operelor lor.