Adrian Maniu

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Desi a debutat cu cativa ani inainte de primul razboi mondial si desi activitatea creatoare si-a continuat-o si in perioada urmatoare, Adrian Maniu apartine, prin partea cea mai substantiala si mai viabila a operei sale, uneia dintre epocile cele mai infloritoare din literatura romana: perioda interbelica.

A colaborat la revistele "Insula" (1911), "Simbolul" (1911), "Seara" (1913-1914), "Noua revista romana" (1914) si a debutat ca simbolist cu volumul "Figurile de ceara" (1912). In 1921, intemeiaza revista "Gandirea", impreuna cu Gib Mihaescu si Cezar Petrescu. Printre volume de versuri: "Langa pamant" (1924), "Drumul spre stele" (1930), "Cartea tarii" (1934), ), "Cantece de dragoste si de moarte" (1935).

Adrian Maniu se numara printre scriitorii a caror opera se refuza unor clasificari stricte. Debutand sub zodia simbolismului tarziu, socand prin originalitatea sa voit excesiva, poetul pare a se clasiciza mai tarziu, cand incearca sa se apropie de spiritual si arta creatorilor anonimi. Dar impresia se dovedeste falsa:abordand noi teme, inspirandu-se din folclor, tinzand spre stilizare si imagine plastica, Maniu nu renunta la experienta dobandita prin contactul cu realizarile formale ale unor curente moderne ca simbolismul sau expresionismul. Teme traditionale, forme moderne si prelucrare personala a sugestiilor date de bogatia artei populare isi gasesc in opera sa o sinteza originala. Autor de proza, teatru, cronica plastica, Adrian Maniu este in primul rand un poet. Dispozitia sa lirica se vadeste in poemele in proza, in teatrul mitic, in vibratia poetica a impresiilor despre arta. Peste intreaga opera a lui Maniu bat aripile poeziei.

Doua sunt epitetele folosite in critica romaneasca pentru a caracteriza poezia lui Adrian Maniu: traditionalism si modernism.Revendicat de catre modernisti, A. Maniu este, in acelasi timp, unul dintre cei mai de seama exponenti ai spiritului revistei printre fondatorii careia se numara.Toti criticii observa in creatia lui A. Maniu doua perioade:aceea a inceputurilor sub semnul simbolismului si a influentei lui Laforgue, Corbiere sau Oscar Wilde si aceea traditionalista, folclorica si mitica al carei inceput este conventional marcat de aparitia in 1924 a volumului Langa pamant. Pentru unii, cele doua perioade sunt net separate. Pentru gandiristi cea de-a doua perioada neaga total elucubratiile infamate ale inceputurilor.Alti critici considera dominanta una dintre orientari: G. Calinescu, E. Lovinescu il incadreaza la modernisti, iar cel de-al doilea mai tarziu il va incadra si la traditionalism. O. S. Crohmalniceanu il incadreaza in capitolul Poezia chtonica

Poezia Langa pamant e un poem chtonic, inchinat spatiului teluric, vazut ca emanatie a puterilor unor zei subpamanteni, care, in cumpana noptii, isi extind stapanirea terestra si nazuiesc catre tariile cosmice. Prima imagine socanta este aceea a sperietorii:

Deschide sperietoarea, spre cer, brate greoaie;

de dangate de clopot, lung baltile vuiesc,

se ghemuie subt gluga incinse siri de paie,

a scaparat, albastru, luceafar ciobanesc".

Este aici atmosfera lugubra a baladelor romantice neguroase, cu sunete grave, pline de misterul locurilor, care schimba peisajul, incarcat de mari umbre si luminat slab, "albastru", metalic, de "luceafarul ciobanesc". In planul terestru, miscarea este greoaie, de care cu boi, "prea incarcate, vechi", si "umbrosi oameni de munte", cufundati si ei in umbrele telurice ale somnului:

Bat drum, prea incarcate, vechi care cu trifoi,/

umbrosi oameni de munte, dormind, trec spre cetate,/

din zeghii lung mitoase, prin somn boldind in boi./

Subt punti de lemn curg rauri, reci zale nencetate.

Lumea se supune unui ritual al trecerii spre arhaitate, cand din tenebre ies fiintele infernale, intr-un joc diabolic de flacari pe ascunse comori: au tras cu pusca-n stele, sus, de la vii, pandurii;/ morti, paznicii si cainii au amutit in arii;/ tristi greieri la intreceri sfarsesc taraitori,/ cand diavolii scot limba de flacari pe comori. Imaginea pagana a acestui tablou inchide in primitivitate o lume prabusita in sine, care isi refuza privirea spre stele.

Desi poetul insusi si-a repudiat creatiile inceputurilor, Adrian Maniu face din traditionalism si modernism o sinteza originala, ramanand ca orice mare poet mai presus de orice scoala sau chiar creand el o scoala. Deci, renuntand in mare la temele primei sale perioade pentru a le adopta pe cele ale traditionalismului gandirist, el realizeaza o sinteza a celor doua curente. Adrian Maniu sta sub semnul acelei estetici a diferentierii.

In poezia lui Maniu isi fac aparitia elemente ale universului poetic simbolist: parcuri, havuzuri, flasnete, nevroze, femei cantand la pian in nopti de furtuna.Intr-o poezie apar imagini sinestezice:

Se inmormantreaza seara.Din flori inlacramate

Miresme luminate-se`nalta`n leganari.

( Litanii II, in Seara)

Poetul adopta adesea si poza minulesciana, cu lirismul declamatoriu, abuzul de neologisme rare, citarea unor personaje celebre in contexte caricaturale, dar depaseste aceasta grandilocventa minulesciana. Lirismul sau nu este, in manifestarile sale originale, declamator, ci discret, fragil si soptit. Pudoarea sentimentului, persista inca, si cenzurarea lirismului cu luciditate sau oronie va ramane unadintre constantele lui Maniu. Intr-o poezie ca Iarna cu zapezi de argint, caree evoca atmosfera de spital, elanul liric este taiat de constiinta lucida care ii atribuie stari halucinatorii:

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Adrian Maniu.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
2 955 cuvinte
Nr caractere:
16 813 caractere
Marime:
15.03KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Limba Română
Predat:
la facultate
Materie:
Limba Română
Profesorului:
ADRIAN SAMARESCU,
Sus!