Tracii mari, anonimi ai istoriei, creațiile religioase ale tracilor și geto dacilor

Cea mai veche cultura tracica ni se infatiseaza ca sinteza a unui important substrat al epocii bronzului cu aportul triburilor sinonimade sosind din Ucraina. Etnogeneza tracilor are loc intr-o regiune destul de intinsa, intre Nistru, Carpatii Nordici si Muntii Balcani. Catre sfarsitul sec. al VIII-lea, incursiunile cimerienilor introduc anumite elemente caucaziene in arta si in armurerie. Herodot, care a scris in sec. al V-lea, afirma ca tracii erau poporul cel mai numeros dupa inzi. Dar rolul lor in istoria politica a fost modest. Regatul odrizilor (in Valea Maritei), destul de puteric pentru a ataca Macedonia in anul 429, si-a pierdut autonomia la mai putin de un secol dupa aceea, sub Filip al II-lea. Alexandru cel Mare a cotinuat politica expansionista a tatalui sau: in anul 335 el a traversat Dunarea cu scopul de a-i cuceri si supune pe geto-daci. Esecul campaniei lui le-a permis acestor triburi trace sa ramana independente si sa-si amelioreze organizarea lor nationala. In vreme ce tracii de sud au fost definitiv integrati in orbita elenismului, Dacia n-a devenit provincie romana decat in anul 107 e. n. Creatiile religioase ale tracilor si geto-dacilor par sa fi impartasit deopotriva un destin nefericit. Grecii recunoscusera destul de devreme originalitatea si forta religiozitatii trace. Diverse traditii localizau in Tracia sau in Frigia originea miscarii dionysiace si o mare parte a mitologiei despre Orfeu. In Charmide, Socrate vorbeste cu admiratie despre medicii regelui trac Zalmoxis, a caror doctrina si practica erau superioare celor ale medicilor greci. Dar, cu exceptia catorva informatii pretioase, comunicate de Herodot a propos de scenariul mitico-ritual al lui Zalmoxis, informatiile privind religiile traca si traco-geta sunt putin numeroase si aproximative. E adevarat ca, mai ales in epoca imperiala romana, monumentele religioase abunda; totusi, in absenta marturiilor scrise, interpretarea lor este ezitanta si provizorie. Ca si celtii, sacerdotii si ascetii traci si geto-daci nu se incredintau scrierii. Putinul pe care il stim despre mitologia, teologia si riturile lor ne-a fost transmis prin autorii greci si latini, adica printr-o interpretatio graeca si latina. Daca Herodot nu si-ar fi notat anumite convorbiri cu grecii din Hellespont, nu am fi cunoscut scenariul mitico-ritual al lui Zalmoxis si nici numele de Gebeleitis. Desigur, ca si la slavi si la baltici, precum si la vechii germani si la urmasii celtilor, mostenirea religioasa a tracilor s-a conservat, cu inevitabile modificari, in obiceiurile populare si folclorul popoarelor balcanice si ale romanilor. Dar analiza traditiilor folclorice este inca la inceputurile sale.

Dupa Herodot, tracii adorau pe Ares, Dionysos si Artemis; totusi, regii lor venerau pe Hermes, ai carui descendenti se credeau. Plecand de la aceasta succinta informatie devenita si mai enigmatica printr-o interpretatio graeca, s-a incercat sa se reconstituie panteonul initial al tracilor. De la ...