Tipologie

in mitologie si ritualistica, se opereaza o distinctie clasica intre mituri cosmogonice sacrificiale si cele non-sacrificiale. Miturile sacrificiale relateaza facerea lumii prin descarnarea sau sacrificarea unui actant mitic primordial (monstrul marin feminin Tiamat din cosmogonia sumero-babiloniana, Ymir, uriasul de gheata in cosmogonia germanica, omul primordial Purusha la indieni etc). Autodestructia sau autoimolarea actantului mitic primordial - Pan-Ku la chinezi - intra tot in categoria cosmogoniilor sacrificiale. Sacrificiul primordial, din care deriva, apoi, prin diseminare, intregul univers (inclusiv oamenii) are o importanta deosebita ca fenomen de arhaicitate, fiindca marcheaza consubstantialitatea tuturor celor existente, osmoza sacrala de acest fel indicand si un alt aspect - esential in ritualistica -, si anume acela al identitatii sacrale a oricarui actant mitic, fie el om, planta, animal sau stanca.

Identitatea sacrala - sub care un membru al unei comunitati arhaice recepteaza tot ceea ce exista in univers - are o dubla deschidere: pe de o parte, ea leaga actantul mitic si ritualic de toti membri consubstantiali ai comunitatii sale, si, pe de alta, il asociaza pe acesta cu originea cosmogonica a lumii din care provine. Consecintele sunt esentiale, fiind concentrate in practica ?participarii ritualice. Altfel spus, ritualistica nu cunoaste fenomene de solitudine, disfunctionalitatile sacrale ale cuiva fiind imediat extinse asupra intregii comunitati. Daca cineva din cadrul comunitatii contravine - deliberat sau accidental - cutumei sacrale a comunitatii respective, intreaga comunitate se va simti afectata si va intra intr-un rit de resacralizare; eventuala reparare a greselii de catre cel care a debalansat echilibrul sacral al comunitatii cu pricina nu este suficienta, fiindca nu are valoarea unui cod cultural admis.

Exemple - asupra carora vom tot reveni in cartea de fata -sunt puzderie. De pilda, sosind de la vanatoare cu o prada consistenta in spate, omul arhaic stie ca el nu poate trece de hotarele comunitatii sale decat dupa o prealabila neutralizare -prin purificare - a suprasarcinii sacrale pe care o reprezinta vanatul: daca el n-ar recurge la aceasta neutralizare, fara de care nu ii este ingaduit sa-si continue drumul spre propria sa casa, el ar pune in pericol echilibrul sacral al intregii sale comunitati, nu doar al sau propriu sau pe acela al familiei sale. Cum vom vedea la timpul potrivit, la riturile de initiere sau la cele de sacrificiu se intampla acelasi fenomen: initiatii, proaspat intorsi de la riturile dureroase pe care le-au trecut cu succes, sunt lustrati (purificati) inainte de a fi reintegrati in comunitate, pentru a fi eliberati de suprasarcina sacrala de care dispun; daca ar fi lasati sa reintre direct, fara lustratii prealabile, suprasarcina lor sacrala si-ar pune amprenta negativa asupra intregii comunitati, periclitand-o. Al doilea aspect al identitatii sacrale - receptarea actantului mitic ...