Cind si-a introdus cosmologia in cadrul teoriei generale a relativitatii, Albert Einstein s-a folosit de o comparatie pentru a face inteligibila imaginea lui destul de neobisnuita despre univers ca hipersuprafata a unei hipersfere. Comparatia nu a fost, insa, inventia lui. Fusese deja nascocita de teologul si istoricul literar britanic Edwin Abbott in cartea sa Flatland1 (1883) (Tinutul plan, Platlanda) si perfectata de acel mare singuratic care se pare ca a prevazut evolutia fizicii moderne pina in anii 1980: Charles Howard Hinton (1853-l907). Sa ne imaginam o lume bidimensionala ca o foaie de hirtie infinit de subtire, in care traiesc fiinte complet plane2. Sa ne imaginam in continuare ca prin acest film ar putea trece un obiect solid fara ca filmul sa fie intrerupt. Acum, sa miscam intr-adevar prin el un obiect solid, sa zicem o furculita. Ce ar vedea un locuitor bidimensional al Tinutului plan? El/Ea ar vedea un sir desirat de fenomene: mai intii patru linii rotunjite, recunoscute ca fiind cercuri, fara lega tura intre ele, corespunzind celor patru dinti ai furculitei; apoi o linie a carei marime variaza necontenit, corespunzind bazei si minerului furculitei; eventual, linia va disparea din cimpul vizual. in mod evident, furculita va aparea pentru locuitorul Tinutului plan ca o secventa de fenomene disparate in timp. Este necesara inca o dimensiune pentru ca ea sa poata fi perceputa ca un singur corp solid.
Comparatia cu Tinutul plan a fost cea care a deschis drumul relativitatii generale si, apoi, Marilor Teorii Unificate, la moda acum. Modalitatea cea mai directa de a-i convinge pe sceptici de utilitatea ei este sa li se reaminteasca faptul ca electricitatea, desi utilizata de peste o suta de ani, nu a avut nici o explicatie pina cind calculele au aratat ca ea nu este altceva decit rezultatul unui fenomen de tip diferit care opereaza in cea de-a patra dimensiune.
De fapt, ceea ce noi numim electricitate in spatiul tridimensional este gravitatie in cea de-a patra dimensiune.
Ar fi fost greu, dupa ce eleganta si simplitatea sistemului copernican convinsese majoritatea teologilor si oamenilor de stiinta de validitatea lui, sa ne intoarcem la sistemul ptolemeic. La fel, este greu pentru cineva care studiaza istoria sa ignore lectia profunda a viziunii lui Einstein asupra universului. Astfel, pentru istoricul ideilor si culturilor este evident ca fenomenele care apar intr-o secventa temporala intimplatoare apartin unei realitati de un tip diferit, care actioneaza asupra noastra asemeni furculitei care traversa lumea locuitorilor Platlandei: in propria sa dimensiune, aceasta realitate formeaza un intreg (este solida asemeni furculitei), iar scopul istoricului este sa o perceapa ca pe un tot. Totusi, spre deosebire de furculita, obiectele din care se constituie istoria nu sint in mod primar tangibile: ele sint sisteme de gindire care se dezvolta dupa niste reguli pe care, pentru convenienta acestei lucrari, le vom considera ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
