Sintaxa Mitică A Textului

Lasand in urma detaliile anecdotice ale intregii structuri narative, sa ne oprim acum la doua aspecte extrem de vechi, arhaice, pe care textul Enumei elish le lasa sa se intrevada: 1) rolul cosmogonic al Destinului, al Sortilor in economia de inceput a lumii si 2) fragilitatea relativa a lumii create de catre Marduk, care ne va duce inevitabil la relatia dintre cosmogonie si eschatologie. Le vom lua pe rand.

Am mentionat deja faptul, precizat de catre M. Eliade, ca recitarea Enumei elish la sarbatoarea echinoxiala babiloniana de Anul Nou (akitu) - ceea ce sugereaza un context ritualic resurectionar, consonant cu rolul atribuit lui Marduk de stimulator al ogoarelor si vegetatiei (printr-unul dintre cele 50 de nume ale sale) - era urmata de Sarbatoarea Sortilor (zagmuk), a oranduirii destinului celor 12 luni care vor forma anul care incepe. intre cele doua faze ale ritului exista un decalaj coregrafic, simetric celui pe care il avem si in poem, unde motivul Tablitei Destinului nu apare de la inceput, ci doar din momentul in care, suparata fiind pe vanturile care ii talazuiesc corpul, lipsindu-l de odihna, Tiamat zamisleste redutabila sa armata de monstri, si-l consacra in final pe maleficul Kingu drept capetenie a cohortei monstruoase, incredintandu-i Tablele Sortii (sau ale Destinului). Actul tardiv de consacrare sugereaza cel putin doua lucruri: in primul rand, faptul ca fraiele Destinului raman de partea lui Tiamat pana in clipa in care Marduk il infrunta in lupta pe Kingu si-l deposedeaza de Tablita, si-n al doilea rand, ca intreaga Creatie divina initiala, dusa la capat de catre Apsu si Tiamat (seria de zei de la Anshar si Kishar pana la supremul Ea) apare intr-un timp cand organizarea lumii nu este inca reglata armonic de catre Destin. Acesta este, de altfel, motivul metafizic pentru care uneltirea lui Apsu impotriva zeilor tineri si revolta lui Tiamat impotriva acelorasi zei se pot produce: elementele creatiei nefiind inca bine articulate, regresia spre haos poate surveni in orice clipa.

Preeminenta Creatiei in raport cu Destinul reprezinta argumentul cel mai redutabil pentru vechimea spectaculoasa a Enumei elish. Exista cosmogonii (Theogonia lui Hesiod, cosmogoniile oului rasarit din mare la egipteni, Geneza veterotestamentara), unde Creatia se produce intru Lege; legea e acolo, reprezinta o virtualitate, asteptand ca lucrurile sa fie facute pentru a fi implicit armonizate intr-un tot bine articulat. in Geneza, functia de motor cosmic (M. Eliade), adica aceea a principiului de armonizare preexistent Creatiei, este asigurata de Duhul Sfant (Elohim), care pluteste deasupra apelor (detaliu care soseste in Geneza pe linia textelor conventional numite E, elohimice, spre deosebire de cealalta traditie, yahwista). Asa se explica un fenomen pe care traducerea romaneasca il distorsioneaza: celebra formula constatativa de la sfarsitul fiecareia dintre cele 6 zile de creatie, prin care Dumnezeu consfinteste ca ceea ce a facut ...