Revoluția de la 1848 în Țările Române

Revolutia a cuprins in 1848 numeroase parti ale Europei. Tarile romane au reprezentat in aceasta privinta, la granitele imperiului Rusiei, un bastion extrem al revolutiei. Exceptand Basarabia, anexata de Rusia in 1812, unde masurile represive ale tarului Nicolae I au prevenit izbucnirea revolutiei, aceasta s-a manifestat pe aproape intreg teritoriul locuit exclusiv sau majoritar de romani.

Revolutia a inceput in Transilvania, care facea parte din imperiul Austriei, sub impactul evenimentelor revolutionare desfasurate la Viena si la Pesta, remarcandu-se, intr-o faza initiala o conclucrare intre revolutionarii romani si cei unguri. Aceasta a incetat in scurta vreme din cauza tentativei celor din urma de a unifica Transilvania cu Ungaria, fara a consulta vointa majoritatii locuitorilor provinciei. Tot la inceputul primaverii anului 1848, a avut loc o miscare revolutionara la Iasi, in Moldova, care a fost reprimata de domnitorul Mihail Sturdza si n-a putut fi reluata datorita imediatei vecinatati a Rusiei si a ocupatiei tarii de catre trupele tarului. In schimb, satele moldovenesti vor fi intr-o continua stare de efervescenta revolutionara in tot cursul anului 1848 si totoadata, fruntasi ai miscarii revolutionare din celelalte tari romanesti, au intocmit mai multe programe revendicative.

In luna mai 1848, intruniti la Blaj intr-o uriasa adunare, romanii transilvaneni au cerut egalitatea politica a romanilor cu celelalte nationalitati privilegiate si chiar o reprezentare a lor in organele de consucere ale provinciei in raport cu numarul lor majoritar. Spre toamna aceluiasi an, in urma votului Dietei din Cluj din luna mai - din care nu facea parte decat un singur roman, episcopul greco-catolic - Ungaria anexand Transilvania si totodata desfiintarea iobagiei fiind intarziata s-a ajunj la un grav conflict armat intre cele doua revolutii, cea a romanilor si cea ungara. Romanii s-au organizat in legiuni si intr-o prima faza au luat in stapanire directa o buna parte din provincie. In conducerea rezistentei s-au remarcat: Avram Iancu, Petre Dobra, Ion Buteanu, Simion Balint, Axente Sever, Vasile Moldovan, Vasile Fodor, Amos Frincu, Mihai Andreica. Dar, spre sfarsitul anului, generalul revolutionar polonez Bem, executand ordinele guvernului de la Pesta, a cucerit aproape in intregime Transilvania, exceptand regiunea Muntilor Apuseni, unde legiunile taranilor-ostasi romani au rezistat ca intr-o cetate.

Intre timp, revolutia a izbucnit si in Valahia, la 9/21 iunie 1848, initial in Oltenia, iar apoi incepand de la 11/23 iunie ea a izbandit si la Bucuresti. Domnitorul Gheorghe Bibescu a fost constrans sa subscrie programul constitutional revolutionar si sa numeasca un guvern alcatuit dintre fruntasii revolutiei. Doua zile mai tarziu a abdicat si puterea a fost pe deplin asumata de un Guvern provizoriu format din: mitropolitul Neofit, I. H. Radulescu, St. Golescu, Christian Tell, Gh. Magheru, Gh. Scurtu, Ioan Odobescu, N. Golescu, Ion Cimpineanu, C. N. Filipescu ...