Religia ca sistem

Ce este religia? De ce oameni rationali, practici, o adopta inca? De ce toate religiile umanitatii, din toate timpurile, prezinta asemanari frapante intre ele? De ce mituri si ritualuri neinrudite genetic au intrigi narative si succesiuni rituale similare? Toate acestea par niste intrebari naive, prin urmare nici un savant serios, dupa o indelungata pregatire filologica si in istoria religiilor, nu ar indrazni sa si le puna vreodata. Si totusi, ele sint intrebarile elementare ale disciplinei, acele intrebari - ramase inca fara raspuns - care au dat practic nastere disciplinei istoria religiilor.

Este posibil sa raspundem la asemenea intrebari? Multi savanti pe care ii definim astazi drept istorici cognitivi afirma ca unitatea a tot ceea ce este mental trebuie in mod necesar sa rezide in unitatea mintii omenesti.

Aceasta pers pectiva, adoptata aici, a mai fost folosita de savanti ca Mircea Eliade si Claude Levi-Strauss pentru a explica tipare mitice comune si totusi neinrudite din diferite zone geo grafice. Spre deosebire de Levi-Strauss, care a utilizat presu pozitiile cognitive la micronivelul naratiunilor mitice, Eliade le-a folosit la macronivelul care implica vaste unitati de credinta: sistemele religioase.

Potrivit lui Eliade, religia este un sistem autonom. Ambele cuvinte trebuie definite. Sistem inseamna ca toate feno menele care se refera la o singura unitate sint legate intre ele si integrate intr-o structura complexa care le genereaza.

Fiind un proces mental, acest sistem merge pe urmele create de regulile computationale ale mintii. Aceasta este singura sa logica (care s-ar putea sa nu fie deloc logica potrivit standardelor logicii formale). Autonom se opune lui heteronom si inseamna ca religia, in originea si functia sa, nu este produsul secundar al altor sisteme (adica al economiei sau al societatii), nu depinde de ele si nu le genereaza.

Eliade n-a fost singurul care a sublimat caracterul mental si sistemic al religiei. in cautarile sale, el a fost precedat si insotit de citiva savanti, ca Emile Durkheim, Marcel Mauss, Georges Dumezil si Claude Levi-Strauss. Totusi, majori tatea acestor savanti nu au crezut in autonomia religiei. in cartea sa fundamentala Formele elementare ale vietii religioase (1912), Durkheim a exprimat ideea ca sistemul religios este heteronom, adica incifreaza de fapt un alt sistem, sistemul relatiilor sociale in interiorul unui grup. Asemeni lui Durkheim, Georges Dumezil a ramas toata viata credincios conceptiei despre mit ca redare dramatica a ideologiei fundamentale a societatii umane1. El a privit insa ideologia ca pe ceva mai fundamental si foarte diferit de sistemele de inrudire si chiar - desi intr-o masura mai mica - de clasificarea ierarhica. Dumezil studiase lingvistica indo-europeana sub indrumarea lui Antoine Meillet si a inceput prin a considera mitul si ritualul la toate popoarele indo-europene ca o cale de acces spre institutiile lor origi nare, care aveau sa deschida ...