Portretul unei personalități renascentiste Rafael Sanzio

Leonardo, Michelangelo, Rafael, Titian, Bramante. sunt nume pe care istoria artei le-a consacrat ca adevarate culmi ale geniului uman. Incadrati marii miscari spirituale a Renasterii italiene, alaturi de poeti si ganditori ilustrii ca Mchiavelli, Pico della Mirandola, Marsilio Ficino s. a cu care formeaza familia de umanisti ai sec. XV- XVI, acesti artisti au dat expresie celor mai inalte idealuri ale vremii lor.

Unul dintre acestia a fost Rafael Sanzio (Raffaello di Santi) care s-a nascut in 1483 la 6 aprilie in orasul Urbino din Italia centrala.

Tatal sau Givanni di Santi, era un pictor nu prea inzestrat dar cu toate acestea a intuit talentul fiului sau Rafael si a vrut ca macar fiul sau sa realizeze ceea ce lui nu i-a fost dat decit cu jumatati de masura; astfel putem realiza de unde Rafael a mostenit iubirea pentru pictura.

Aceasta iubire pentru pictura nu afost afectata de evenimentele tregice din viata lui: moartea mamei lui si a tatalui ramanad orfan la varsta de 11 ani. Acest lucru aratand caracterul lui puternic inca de la o varsta frageda dovada fiind opara sa luminoasa lipsita de orice umbra care ar putea fi interpretata drept consecinta a unor traume sufletesti. Totusi cariera sa a depins in multe momente de unchiul sau Simone Ciarla si protectorii familiei ducele si ducesa din Urbino. Dupa o copilarie zbuciumata tinarul Rafael a parasit orasul natal pentru a se indrepta spre Perugia in 1499 fiind primit ca si ajutor, si ca invatacel de catre marele pictor al acelor vremuri Perugino.

Dupa un timp de ucenicie in slujba lui Perugino, timp in care nu a reusit sa isi ajunga maestrul lucrurile s-au schimbat radical si Rafael a trecut un adevarat examen de maturitate pictand Logodna Fecioarei, aceasta pictura marcind insemnele marelui sau stil dind dovada de simplitate si echilibru.

Dupa Logodna Fecioarei era limpede ca Rafael nu mai avea ce invata de la Perugino dind dovada de o capacitate foarte mare de asimilare reusind sa sporeasca ceea ce invatase.

Ceea ce mai putea sa mai prezinte interes pentru el era acum Florenta-mare centru cultural la acea vreme- unde sosea in 1504 fiind atras de faima nedisputata a orasului. Aici unul dintre seniorii florentini iubitor de arta, Angelo Doni, ii comanda portretul sau si al sotiei sale, Maddalena Doni si astfel ne putem mindri astazi cu un renumit cuplu. Seriozitatea cu care abordeaza acest gen, portretul, dovedeste inca o data capacitatea sa in depasirea dificultatilor de tot felul.

Din aceeasi perioada, Rafael ne-a lasat si un Autoportret pastrat in Galeria Uffizi. In trasaturile fine, adolescentine recunoastem lesne proverbiala frumusete si gratie a acestui artist comparat de contemporani cu ingerul al nume carui il purta.

Oricum, daca in Logodna Fecioarei Rafael rezuma intr-o sinteza superioara tot ceea ce artistii umbriene cucerisera mai de pret, in Punerea in mormint, el arata cit de fertile au fost invataturile florentinilor si cit de receptiv era spiritul sau ...