Nicolae Alexandru

Domnitorul Tarii Romanesti (1352 - 1364). Fiul marelui Basarab I voievod si al doamnei Marghita, s-a aratat un vrednic urmas al tatalui sau. A gospodarit cu pricepere tara si a instituit, cu aprobarea Patriarhiei din Constantinopol, mitropolia munteana. A stat in legaturi stranse cu statele slave de la miazazi, iar fata de coroana ungara a stiut sa pastreze o atitudine demna.

Raporturile cu Transilvania si Ungaria. Un cronicar oficial ungar afirma ca la 1343 Nicolae Alexandru ar fi facut un act formal de supunere venind la hotarele Transilvaniei si recunoscand ca suzeran pe noul rege Ludovic urmasul lui Carol Robert. Afirmatia nu poate adevarata deoarece, la aceasta data, Alexandru nu era decat asociat la domnie, iar nu domn singur, si marele Basarab n-ar fi ingaduit revenirea la vechea situatie de dinainte de Posada. A fost mai degraba, credem noi, o intrevedere in scopul general de reluare a raporturilor rupte de la razboiul din 1330 si privind in special expeditia ce se va porni impotriva tatarilor, expeditie la care a participat si Alexandru.

Ca n-a fost un act de recunoastere a suzeranitatii, rezulta si din faptul ca doisprezece ani mai tarziu, in 1355, regele ungar insusi recunoaste ca a trimis in mai multe randuri, dupa 1341, pe episcopul Dimitrie din Oradea la Alexandru spre a trata pace si concordie. De altfel, acelasi rege, intr-un act din 29 august 1359, spune lamurit ca mai inainte Nicolae Alexandru refuzase sa-l recunoasca drept suzeran. Relatiile sunt restabilite in 1355 cand Ludovic numeste pe Alexandru voievodul nostru transalpin. In rastimpul dintre 1355 si 1359 se vor fi incheiat pactele de care va aminti un document ulterior din timpul lui Vlaicu voda. Tot acum pare a fi admis Alexandru si jurisdictia episcopului Transilvaniei asupra catolicilor din Tara Romaneasca, pomenita in alt document ulterior. Relatiile mai stranse cu Buda, chiar eventuala recunoastere a suzeranitatii lui Ludovic in aceasta epoca a domniei lui Alexandru, au, se pare, ca explicatie, cedarea de catre regele ungar a unor anumite beneficii vasalului sau muntean. Asa se spune cel putin intr-un document din 1365, in care se amintesc si scrisorile schimbate intre cei doi stapanitori si pactele pe care le incheiasera. De ce beneficii e oare vorba? Trebuie sa intelegem prin aceasta expresie cetatea Severinului, unde in 1355 era inca un ban unguresc? Sau vreun teritoriu peste munti, in Transilvania, de pilda Amlasul si Fagarasul? Nu putem da un raspuns precis, deoarece lipsesc documentele. Din aceeasi epoca de relatii stranse si anume din anul 1358 dateaza scrisoarea pe care regele Ludovic o da negustorilor din Brasov autorizandu-i sa treaca liberi, cu marfurile lor, prin teritoriul cuprins intre Buzau si Prahova, de la locul unde Ialomita se varsa in Dunare si pana la varsarea Siretului. Nimeni nu-i va putea opri, fara motiv. Din scrisoare ar parea sa rezulte ca regele ungar isi intindea stapanirea asupra regiunii din rasaritul Munteniei. De ...