Mișcarea modernă

Miscarea moderna este adesea perceputa ca fiind opusa ornamentului, concentrandu-se in locul vocabularului estetic pe notiuni ca standardizare, folosirea noilor materiale sau forme pure. Doi dintre cei mai mari arhitecti si teoreticieni ai miscarii moderne, Adolf Loss si Le Corbusier si-au inceput reflectiile printr-o critica severa la adresa artei decorative.

Incheierea primului razboi mondial va accentua presiunea cererii pentru locuinte sociale. Aceasta cerere nu mai putea fi satisfacuta in conditiile cresterii urbanizarii, cu mijloace traditionale. De aceea folosirea betonului armat va trezi interesul arhitectilor. Acesta ofera noi posibilitati in limbajul abstract al artelor vizuale.

Catre forma fara ornament tinde Deutsche Werbund dar si Bauhaus-ul. Le Corbusier emite principiul formelor agreabile prin nuditate lor, iar Werbund motiveaza superioritatea formelor neimpodobite prin aceea ca ele sunt astfel mai apte pentru producerea in fabrici. Asupra chestiunii ornamentului, Le Corbusier, Walter Gropius si Hannes Mayer au puncte identice de vedere privind instaurarea unei arhitecturi purificate si rationale. Scoala Bauhaus va influenta in mod decisiv limbajul architectural si modul de gandire al arhitectilor sec XX-lea, realizand reconcilierea dintre arta si industrie. Cativa arhitecti milanezi care formau Gruppo 7 sustineau ca trecutul si prezentul nostrun nu sunt incompatibile. Noi nu dorim sa ignoram mostenirea noastra traditionala. Traditia este cea care se transforma si imbraca aspecte noi care pot fi recunoscute doar de cativa. Dupa primul razboi mondial, stilul neoromanesc va suferi un moment de criza urmat de decaderea sa. Cererea careia trebuia sa-i faca fata stilul national a dus la suprasolicitarea mijloacelor de care dispunea a facut ca acesta sa devina o victima a propriului succes. Confruntat cu succesele modernismului in special in capitala, neoromanescul de prima generatie aparea ca un stil depasit care se inspira cu precadere din arhitectura medievala. adeptii stilului erau de acord ca era timpul unor innoiri si se pronunta pentru o alianta cu modernismul. Acest lucru se datoreaza si atat evolutiei notiunii de traditie cat si influentei altor experiente europene.

Specificul national nu mai e cautat in citate de vocabular romanesc, ci la niveluri cu un grad mai ridicat de abstractizare. G. M. Cantacuzino, Octav Doicescu, Horia Creanga sau Marcel Iancu isi indreapta atentia asupra asemanarilor caracterizate prin simplitate ale compunerilor volumetrice, atat in arhitectura moderna cat si in cea traditionala romaneasca. Astfel, Horia Creanga sustine ca specificul national nu trebuie cautat in dantelariile de la Hurez sau in turnurile rasucite de la Arges si evoca arhitectura culelor pentru simplitatea ce corespunde principiilor sale. El se pronunta pentru aristocratizarea formelor prin simplitate si pentru adoptarea unei singure arhitecturi, renuntad la trecut deoarece arhitectura moderna este generata de ...