Invazia Popoarelor Migratoare

Locuitorii, fie ei descendenti ai Imperiului Roman sau a daco-romanilor, si-au continuat existenta neintrerupta ca tarani sau ca pastori, chiar dupa retragerea romana sub imparatul Aurelian, (270-275), atat a armatei, cat si a administratiei romane, care s-a mutat la sud de Dunare. Dar, stramosii romanilor au ramas timp de cateva secole in sfera de influenta a Imperiului Roman, atat in politica, cat si in economie, religie sau cultura; dupa despartirea in doua a Imperiului Roman, in anul 395 e. n., ei au ramas in sfera de influenta a Imperiului Bizantin. Ei traiau mai mult in spiritul vechilor romani, care acum decazuse, si au supravietuit imprejurarilor grele din timpul valurilor succesive ale popoarelor migratoare. La vremea cand simbioza etno-culturala dintre daci si romani a fost realizata, si s-a finalizat in sec. VI-VII, prin formarea poporului roman, intre sec. II si IV, daco-romanii au adoptat crestinismul in forma sa latina. Prin urmare, in sec. VI-VII, cand procesul de formare a poporului roman a fost gata, natiunea a patruns in istorie ca o natiune crestina, Iata de ce, spre deosebire de natiunile vecine, care au ca date de crestinare (bulgarii - anul 865, sarbii - 874, polonii - 966, slavii de est - 988, ungurii - 1000), romanii nu au o data fixa a crestinarii, intrucat ei au fost prima natiune crestina din regiune. In secolele IV-XIII, poporul roman a trebuit sa faca fata valurilor de popoare migratoare - gotii, hunii, gepizii, avarii, slavii, pecinegii, cumanii, tatarii - care au traversat teritoriul Romaniei. Triburile migratoare au controlat acest spatiu, din punct de vedere militar si politic, intarziind dezvoltarea economica si sociala a bastinasilor si formarea entitatilor statale locale.

Slavii, care s-au stabilit masiv in sec. VII la sud de Dunare, au despartit in doua masa compacta a romanilor din zona carpato-danubiana: cei de la nord (daco-romanii), au fost separati de cei de la sud, care s-au deplasat spre vestul si sud-estul Peninsulei Balcanice (aromanii, megleno-romanii si istro-romanii). Slavii s-au stabilit la nord de Dunare si au fost asimilati incetul cu incetul de poporul roman si limba lor a lasat urme in vocabularul si fonetica limbii romane. Peste limba romana s-a suprapus asa numita limba slavica (in acelasi mod cum s-a impus idiomul ermanic francilor). Romanii apartinand religiei ortodoxe au adoptat astfel limba veche slavona bisericeasca, ca o limba de cult si incepand cu secolele XI-XVII ca o limba de curte si cultura. Limba slava n-a fost niciodata o limba vie, vorbita de popor, pe teritoriul Romaniei; ea a jucat pentru romani, la un momentdat, in Evul Mediu, acelasi rol pe care l-a jucat latina in vest; la inceputul epocii moderne, ea a fost inlocuita pentru totdeauna in biserica, la curte si in cultura de catre limba romana.

Datorita pozitiei lor, romanii de la sud de Dunare au fost pentru prima data mentionati in sursele istorice (sec. X), sub numele de vlahi sau blahi (valahi); acest nume ...