Egiptul antic a fost o civilizatie din N-E Africii care s-a dezvoltat pe malul fluviului Nil, pe suprafata actuala a statului modern Egipt. Faraonul este titlul comun al monarhilor Egiptului antic de la prima dinastie pana la anexarea Egiptului de catre Imperiul Roman, desi termenul propriu-zis nu a fost folosit contemporan pentru un conducator pana la Merneptah (1200 i.Hr.).In timpul dinastiei timpurii, regiiegipteni antici aveau pana la 3 titluri.
Scăldată de Nil. țara faraonilor se bucură acum. ca și în trecut, de binefacerile zeu-Iui-Soare: Ra. spre care privește în fie care dimineață Marele Sfinx de la Gizeh. și care piere în fiecare seară — astru în tunecat — pentru a duce lumină în împă răția morților.
Primul faraon al primei dinastii a fost Menes care a urcat pe tron in jurul anului 3407 i.Hr. El si-a luat titlul de “senior al Vulturului si al Cobrei”, pe care dupa el l-au pastrat toti faraonii. In calitatea sa de suveran al Egiptului, el era si rege Soim si rge Viespe si purta o coroana rosie si una alba simbolizand cele 2 dinastii. Desi a fost inmormantat in satul sau natal, Tinis, isi avea resedinta in Memfis, pe care l-a inaltat foarte aprospe de vechea fortareata e regilor Trestii aflata in varful Deltei si cunoscuta sub numele de “Zidul Alb”. El a pus bazele culturii si civilizatiei egiptene fiind modelul urmat de toti faraonii ce i-au urmat la conducere.
In anul 2879 urca pe tron monarhul Hufu, nume tradus de greci prin Kheops. A fost un fanatic religios si a favorizat cultul solar. Maneton spune despre el ca “era arogant ca zei” , iar Herodot mentioneaza ca acesta a inchis cateva temple si a interzis sacrificiile. Cea mai cunoscuta opera a sa este Marea Piramida. Intr-adevar, din toata istoria Egiptului, observam ca prima grija a unui faraon, atunci cand ocupa tronul, este sa-si pregateasca locul odihnei sale de pe urma, cu tot echipamentul ei funerar. Amintirea faraonului Kheops a fost respectat de toate generatiile ce i-au urmat, iar cultul sau a fost reintrodus peste 2 mii de ani, se pare ca intoleranta religioasa i-a fost inspirata mai curand de sectarism decat de necredinta.
„Parisul mă apasă ca o manta de plumb! Numai în Orient, unde trăiesc șase sute de milioane de oameni, numai acolo se pot întemeia imperii vaste și realiza mari revoluții!" Așa gândea Napoleon Bonaparte, revenind din glorioasa campanie din Italia. Viitorul împărat al francezilor voia să pășească pe urmele lui Alexandru cel Mare. In afara Egiptului, el viza India cea fantastică și se gândea la posibilitatea de a substitui influenței engleze —- preponderentă în Orient — influența franceză.
Intr-o zi, inginerul Lepere i-a vorbit iui Bonaparte despre canalul de Suez, construit de faraoni pentru a stabili o comunicație între marea Roșie și Mediterana. Inceput de Sesostris, continuat de succesorii săi, ca nalul pornea de la limba de pământ egipteană care înainta în marea Roșie și, în loc să se îndrepte direct spre nord și Mediterana, ca actualul canal, el o lua în spre vest întâlnind un braț al Nilului.
1. Robert, Cohen „Egiptul faraonilor” Editura Prietenii Cartii, Bucuresti, 200
2. Nick, Drake „Nefertiti Cartea mortilor” Editura Humanitas, Bucuresti
3. Arthur, Weigall „Istoria Egiptului antic” Editura Artemis, Bucuresti, 1935
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
