In vremurile vechi, romanitatea dunareana cuprindea ambele maluri ale Dunarii. Formatiuni administrative precum Vlahia Mare din Thessalia sau episcopia vlahilor (1020) atesta importanta elementului vlah sud-dunarean. In 1185, fratii Petru si Asan se rascoala impotriva administratiei bizantine care vrea sa le suprime controlul asupra acestei tari si privilegiile fscale, obtinand o victorie cu ajutorul vlahilor nord-dunareni si a cumanilor.
Astfel ia fiinta statul vlaho-bulgar, format din bulgari, cumani si alte natiuni in numar mai mic, dar in special vlahi.
Ionita cel Frumos (Caloian: 11197-1207), fiind presat de ofensiva catolica si de cea bizantina, se hotareste sa treaca la catolicism, recurgand la Papa Inocentiu al III-lea. Din scrisoarea acestuia, in care arata originea romana a poporului vlaho-bulgar, rezulta ca acesta era format si din vlahi.
Ioan Asan al II-lea (1218-1241) a fost domnitorul in timpul caruia Statul vlaho-bulgar atinge apogeul politic. Se revine la religia ortodoxa. Statul se destrama din cauza scaderii treptate a importantei elementului vlah, urmandu-se traditia politica a fostului Tarat Bulgar.
Statul vlaho-bulgar s-a extins o vreme si la nord de fluviu, consolidand astfel relatiile dintre cele doua parti ale romanitatii dunarene. Din acesta perioada dateaza probabil introducerea limbii slavone ca limba bisericeasca la nordul Dunarii si influentele vlaho-bulgare in organizarea institutiilor statului medieval romanesc. Statul Asanestilor a contribuit totodata la mentinerea legaturilor politice si culturale cu Bizantul. ...
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.