Cand in 1540, pe raul Napo, Francisco Orellana s-a despartit pentru totdeauna cu sau fara voie- de Gonzalo Pizzaro, pe brigantina sa se aflau cincizeci de soldati si doi preoti; unul din acestia- Gaspar Carvajal- a facut o descriere a acestei calatorii. Potrivit versiunii lui Orellana si Carvajal, apele repezi ale raului Napo au dus in cateva zile corabia pe o distanta de mai multe sute de kilometrii de locul despartirii si pe tot parcursul ei n-au zarit pe mal nici un sat. Asadar, nici nu putea fi vorba sa procure provizii pentru expeditia lui Pizarro. Oamenii lui Orellana sufereau ei insisi de foame, erau nevoiti sa fiarba si sa manance pielea seilor. Abia la 8 ianuarie 1541 ei au intalnit primul sat indian. Era imposibil sa se intoarca, fiindca pe uscat nu exista drum, iar pe rau ar fi fost nevoiti sa navigheze cu vaslele impotriva curentului, in conditii deosebit de grele, timp de luni intregi.
Orellana a hotarat sa se lase in voia curentului si sa navigheze pana la mare, fara sa stie unde va ajunge in cele din urma. De la indienii localnici, spaniolii au aflat ca in apropiere se afla un rau foarte mare si s-au hotarat sa mai construiasca o brigantina. Ei au procurat de la indieni alimente si la 1 februarie si-au continuat drumul. La 11 februarie 1541 au ajuns la punctul unde se unesc trei rauri; cel mai mare dintre ele era atat de lat ca o mare (Maranon-Amazonul). Orellana s-a lasat in voia puternicului curent al raului, care ducea vasul sau spre rasarit, catre o mare necunoscuta si printr-o tara necunoscuta. Inca de la gurile raului Napo, uriasul fluviu isi rostogolea valurile in fata lui si Orellana credea ca se afla aproape de ocean. Dar treceau zile si saptamani si spaniolii continuau sa navigheze in jos, dusi de curent, fara sa vada vreun semn ca se apropie marea. Uriasul fluviu primea unul dupa altul afluenti mari si totusi calatorii puteau totdeauna sa vada de la mijlocul apei ambele maluri, uneori, ce-i drept, numai ca niste indepartate si vagi fasii de verdeata. Dar cand se apropiau de mal, in fata lor apareau nenumarate brate inconjurate din toate partile de desisurile de nestrabatut ale padurilor ecuatoriale virgine. Cand intalneau pe mal cate un sat mic, spaniolii il jefuiau si luau cu forta de la salbatici rezervele lor de alimente; in satele mai mari ei faceau schimb cu indienii sau ii convingeau sa le dea provizii. Uneori se hraneau destul de bine, dar erau torturati de plaga egipteana- tantari. Mai departe, pe fluviu in jos, ei au intalnit triburi razboinice care cu barcile lor usoare ii atacau pe spanioli atunci cand se apropiau de mal. Praful de pusca pe care il aveau oamenii lui Orellana se stricase din pricina umezelii, iar corzile arbaletelor isi pierdusera elasticitatea asa incat spaniolii nu mai puteau folosi armele lor cu tragere lunga. De aceea, ambele vase se tineau, in limita posibilitatilor, la mijlocul fluviului unde erau mai putin expuse primejdiei. Dupa 50 de zile, spaniolii au ajuns in dreptul unui ...
I.P.Maghidovici- ,,Istoria descoperirilor geografice"
- manual clasa a-9-a
- Internet
- revista ,,Arborele Lumii"
- revista ,,Formula-As"
- revista ,,Terra"
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
