Comunismul

Notiunea de comunism are o istorie indelungata. Termenul comunist a aparut in Anglia pentru prima data in 1841, iar comunism in 1843. In prezent are mai ales semnificatia fie de capat al istoriei, prezis de ganditorii marxisti, fie de realitate a vietii in conditiile conducerii de catre partidul comunist.

Desi inca mai putem auzi pe unii sustinand ca, in pofida experientei Europei de Est, comunismul este posibil, elementul utopic a fost in buna masura discreditat de practica politica.

Argumentarea marxista in favoarea comunismului are atat componente normative, cat si pozitive. Principala caracteristica a vietii umane este alienarea. Comunismul trebuie sa fie dezirabil deoarece el are drept rezultat deplina realizare a libertatii umane. Marx il urmeaza in aceasta privinta pe Hegel, conceptand libertatea nu pur si simplu ca pe absenta constrangerii, ci ca pe o actiune cu continut moral. Comunismul nu numai ca le permite oamenilor sa faca ceea ce isi doresc, ci ii pune pe oameni in asemenea conditii si in asemenea relatii unii cu altii incat ei nu doresc sau nu au nevoie sa greseasca sau sa faca rau. In timp ce pentru Hegel desfasurarea acestei vieti etice, in istorie este motivata mai ales in plan cognitiv- de unde importanta filosofilor- pentru Marx, comunismul este rezultatul dezvoltarii materiale, in special al fortelor de productie. In consecinta, el arata antipatie fata de filosofii care pana acum s-au gandit doar sa interpreteze lumea, cand problema este de a o schimba.

Marx insusi ne spune putine despre lumea nealineata a comunismului. Este clar ca acesta aduce o supraabundenta in care nu exista limita in ce priveste proiectele pe care omul le poate alege; cineva poate fi pictor dimineata, pescar dupa-amiaza, scriitor seara si amorez noaptea. Conform sloganului adoptat de miscarea comunista, comunismul este lumea in care fiecare da dupa capacitatile sale li primeste dupa nevoile sale. De vreme ce moralitatea a fost abolita odata cu lipsurile, principalele criterii care guverneaza alegerea proiectelor in viata sunt estetice sau stiintifice; societatea comunista nu este de asteptat sa fie una de consum.

Drept urmare, ca intreprindere normativa, comunismul face apel la mai multe cercuri, mobolizandu-i nu numai pe cei saraci care lupta manati de nevoi, ci si pe intelectualii insufletiti de sentimente nobile, care vad in functionarea lui o virtute transcedentala. Importanta durabila a lui Marx, insa, a fost data de faptul ca la aceasta utopie a adaugat o teorie stiintifica pozitiva a modului in care societate avanseaza legic catre comunism si, cu o anumita tensiune, o teorie politica ce explica de ce actiunea umana- activitatea revolutionara- este necesara ca sa-l infaptuiasca. Aceste din urma aspecte, dezvoltate indeosebi de catre Lenin, au stat la baza caracterului dogmatic si mobilizator al partidelor comuniste din secolul XX.

Sistemul monopartidist comunist s-a format si afirmat in procesul revolutiei si ...