Primul pas spre intemeierea unei familii este casatoria. De aceea, oricine doreste sa faca acest pas planuieste evenimentul cu ceva timp inainte, astfel incat totul sa se petreaca in cele mai bune conditii si sub conditii prielnice. Legate de aceste conditii exista cateva superstitii mostenite de la bunici, unele respectate cu strictete altele mai putin.
Desi traditia spune ca mirele si mireasa nu trebuie sa se vada inaintea nuntii, pana in momentul ceremoniei, astazi insa, acest obicei nu prea mai este luat in seama si nici consecintele nu par a fi grave. Pana acum cateva zeci de ani, miresele erau considerate proprietatea tatalui. Acesta gasea partide pentru fiica lui si, fara sa ii ceara consimtamantul, o promitea barbatilor care veneau cu propuneri financiare tentante. Deseori, daca fata era urata, cei doi nu reuseau sa se vada decat in fata altarului si nu de putine ori s-a intamplat ca, in clipa in care isi vedea frumoasa consoarta imbracata in alb, petitorul sa isi schimbe parerea si sa o lase singura in biserica. De aici, s-a ajuns la credinta ca daca mirele isi vede mireasa inainte de ceremonie, imbracata si gatita de sarbatoare, aceasta va avea ghinion.
Un alt obicei stravechi este cel al sarutului. Obiceiul sarutului dateaza din Evul Mediu, insa la acea vreme avea o cu totul alta semnificatie: el era pecetea incheierii unui acord. Chiar si in Roma antica se pare ca se folosea in acest scop. Mai tarziu, obiciul s-a transmis cu aceeasi semnificatie si la nunta, cand la sfarsitul ceremoniei cei doi miri, sarutandu-se, pecetluiau juramintele facute.
O datina straveche este si aruncarea orezului. Orezul simbolizeaza in multe culturi, fertilitatea. Insa in trecut, nu numai orez se arunca asupra mirilor in clipa in care paraseau petrecerea: in Franta se folosea graul, in Africa de Nord smochine si curmale, iar in Italia - o combinatie de monede, fructe uscate si bomboane. In prezent boabele de orez au fost inlocuite de iubitele petale de trandafir, confeti si baloane.
Din timpuri stravechi exista obiceiul ca mireasa sa intre pentru prima oara in casa cea noua pe usa principala. Daca se impiedica sau punea piciorul stang pe prag se credea ca va fi ghinionista. De aici obiceiul ca mirele sa o treaca el insusi peste prag, pentru a se asigura ca totul va fi bine.
Originea obiceiului de a tosta la nunta dateaza din secolul al XVI-lea. La acea vreme se punea o bucatica de paine intr-un pahar de vin care era dat din mana in mana oaspetilor pentru a putea fiecare sa ia cate o gura de vin. Cel care sorbea ultima picatura primea si onoarea de a putea manca painea si de a rosti cateva cuvinte in cinstea gazdei. Astazi, traditia s-a pastrat sub forma paharelor de sampanie, primul toast fiind tinut de cavalerul de onoare. Se obisnuieste ca invitatii sa se ridice in timp ce mirii, pentur care se tine toastul, stau jos. Ei se ridica la sfarsitul toastului si raspund prin cateva cuvinte de multumire pentru familie, prieteni si ...
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.