Cu exceptia celor doua fiice, Chiajna si Ruxanda, ceilalti urmasi ai lui Petru Rares unul turcit, altul strivit, al treilea imbolnavit la Istambul nu au fost demni de numele parintelui si al bunelului stefan cel Mare. Dupa ei, veni iar rindul posteritatii din flori care, in cele mai multe cazuri, a demonstrat mai multa virtute decit cea legitima.
Unul dintre acestia este si Alexandru Lapusneanu, fiul lui Stefan cel Orb si al unei jupinese, Anastasia, din Lapusna, nascut in afara casatoriei. Acest domnitor a ramas in amintire ca un tiran singeros mai mult datorita nuvelei lui Constantin Negruzzi, autor care, pentru efecte literare, a evidentiat si a ingrosat trasaturile negative ale lui Lapusneanu. Dar cruzimea domnitorului respectiv este estompata oarecum de niste circumstante atenuante: el a dat dovada de clarviziune si de simt realist, intuind si prognozind, fara a da gres, evolutiile politice. A fost un diplomat abil, izbutind sa stabileasca relatii diplomatice favorabile cu multe tari apropiate si indepartate. Alexandru Lapusneanu a urcat pe tronul Moldovei cu sprijin polon, dar fara stirea regelui acestei tari. Nu-i mai putin adevarat ca, dupa terminarea cu succes a campaniei din Moldova, Sigismund August, intr-o scrisoare catre membrii senatului polon, din 20 septembrie 1552, si-a asumat responsabilitatea actului, care nu era lipsit de folos pentru regat, dar isi exprima si temerea ca sultanul s-ar fi putut supara. Constient de apartenenta la dinastia stralucita a Musatinilor, a avut grija ca in tara sa fie inaltate asezaminte frumoase. Avind o domnie cu multe razboaie, a gasit, totusi, timp sa zideasca cinci manastiri, dintre care trei au ajuns pina in prezent: Bistrita, Socola si Slatina sau Zlatna, localitate unde se extragea aur. Acestea sunt ultimele ctitorii musatine masive si armonioase, pe care le putem admira si astazi. Dupa cele doua domnii ale sale, Alexandru Lapusneanu nu a lasat vistieria goala ca Stefanita, fratele sau. In 1558 a batut moneda cu stema lui stefan cel Mare. A ferit tara de pericolul sfasierii sau chiar al transformarii in pasalic (colonie cu administratie turceasca). In cea de-a doua domnie, scrie cronicarul Azarie, viata membrilor familiei Lapusneanu a fost dureroasa si cu boli grele. Grigore Ureche adauga si alte amanunte: Presimtind ca moartea e aproape, Al. Lapusneanu ar fi dorit sa se calugareasca. Calugarirea s-ar fi facut intr-un moment cind domnitorul lesinase si era mai mult mort decit viu. Trezindu-se, ar fi zis ca, de se va scula, va popi si el pe unii. Speriati de amenintare, episcopii si boierii, dar si Ruxanda doamna, l-ar fi otravit. Consideram ca afirmatiile lui Grigore Ureche pot fi puse la indoiala. Un batrin atit de bolnav, imobilizat si aproape fara vederi nu mai detinea puterea reala si efectiva in stat si, prin urmare, nu mai prezenta un pericol nici pentru sotia sa. Oricum, ce s-a intimplat cu adevarat in iatacul domnesc in acele clipe dinainte de moarte, din martie ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.