1. Noroi si stele
Nu numai in timpul bataliei se confruntau soldatii cu pericolul de a muri sau de a fi ranit. Pe linia frontului sau in transeele de rezerva puteau in orice clipa fi impuscati de un tragator aflat in adapost sau sa moara din pricina gazului toxic de lupta sau sa fie facuti bucati de o schija, de o mina sau o bomba. Noaptea, patrulele erau trimise cu misiuni in zona “teritoriului nimanui”ca sa adune mortii sau tovarasii raniti, sa repare armamentul, sa spioneze inamicul, sa ia prizonieri sau sa taie sarma daca era planificat vreun atac; putine erau echipele care se intorceau cu efectivul complet sau fara rani. Trupele cadeau victima si dizenteriei sau “febrei de transee”, provocate de conditiile mizerabile in care traiau. Sufereau de febra tifoida cauzata de paduchii cuibariti in haine, puteau sa ia o infectie fungica, cunoscuta ca “picior de transee”, aparuta datorita umezelii si noroiului. Soldatii erau nevoiti sa-si imparta culcusul si mancarea cu sobolanii, animale purtatoare de boli, care se hraneau cu multimea cadavrelor aflate in putrefactie. La acestea se adaugau si bolile venerice de care sufereau multi soldati, chiar in armata britanica, care fusese avertizata de Kitchener sa “evite orice contact intim cu femeile”.
Din cauza tuturor factorilor de solicitare psihica si fizica: plictiseala, lipsa de somn, zgomotul asurzitor al mitralierelor, al exploziilor, pierderea prietenilor, privelistile ingrozitoare si pericolul constant, multi militari ajungeau la colaps psihic, o boala care cu timpul a ajuns sa fie numita “soc de bomba”, care presupunea si un tratament adecvat. Multi soldati isi doreau sa contacteze vreo rana minora sau vreo boala care sa le permita sa scape de transee. Cativa si-au provocat singuri rani, o infractiune pentru care puteau, daca erau condamnati de curtea martiala sa ajunga in fata plutonului de executie. Dosare recent scoase din arhive au scos la lumina existenta a 3 080 de sentinte cu moartea acordate soldatilor britanici, desi noua zecimi din acestea au fost comutate in munca silnica. Celelalte armate de pe Frontul de Vest au executat pedepse mai mici, proportionale cu numarul efectivelor; francezii – 700 si germanii doar 48.
Dar majoritatea tinerilor care luptau in armata, pentru tarile lor, Germania, Franta si Marea Britanie, au gasit cai de “a se imbarbata”. Compania vesela cu camarazii, dorinta fierbinte de a pleca in permisie, distractii simple precum concertele, filmele si meciurile de fotbal, incurajarea oferita prin stilul de conducere al multor ofiteri tineri, patriotismul, energia imprimata de optimism, toate acestea ajutau la sustinerea moralului trupelor in cea mai mare parte a timpului. Multi gaseau mangaiere in invataturile religiei, mai ales in ajunul unei batalii, in timp ce majoritatea se bazau mult pe intaritoare precum romul, care le dadea “curajul unui olandez si taria de a infrunta pericolul”. Mancarea preparata decent era asa de importanta incat intr-un batalion militarii au votat ca doua dintre medaliile obtinute datorita succeselor in lupta sa fie oferite bucatarilor. Companiile producatoare de tigari ofereau aceste produse gratuit trupelor, majoritatea soldatiilor fumand foarte mult in aceasta perioada. Unii dintre soldati considerau razboiul chiar interesant, descriindu-l apoi ca pe cea mai mare aventura a vietii lor. Exista marturii ca mentalitatea “traieste, dar lasa-l si pe cel de langa tine sa traiasca” exista in toate armatele, ceea ce facea viata mai usoara; de exemplu, in anumite locuri, se faceau armistitii neoficiale in timpul micului dejun sau dupa ploi masive.
Dupa cum scria in jurnalul sau un tanar ofiter, era posibil ca in transee sa vezi “atat noroiul cat si stelele”.
2. Marturiile soldatilor
Dovada ca soldatii din diferitele armate au trait experiente si emotii complexe vine din surse variate.
Siegfried Sassoon, un scriitor englez, aduce omagiu batalionului sau, in jurnalul sau de razboi:
“30 martie 1916
Acesti oameni venind de peste tot, din fermele Tarii Galilor ori din orasele regiunii Midland, din fabrici, magazine sau din mine, au facut dovada caracterului lor, valoarea le-a fost pusa la incercare si a iesit triumfatoare; cine ii poate rasplati cu laude, pentru rabdarea de care au dat dovada si pentru calda veselie care rareori ii parasea? Monotonia trista a orelor petrecute in pericol, monotonia intrerupta doar de pericolul atotprezent al mortii sau al ranilor, cruzimea si rautatea aduse de aceste lucruri care cadeau din cer in cautare de oameni, care puteau sa ii zdrobeasca sau sa le faca trupurile bucati, sa stearga de pe fata pamantului firava existenta omeneasca.”
In acelasi an, scriitorul socialist francez Henri Barbusse a folosit ca sursa de inspiratie jurnalul sau de campanie pentru romanul Le Feu. A fost un succes, publicat imediat la Paris si tradus in engleza cu titlul Sub tirul focului (Under fire) in 1917, in ciuda descrierii crude facute razboiului. In acest pasaj soldatii din batalionul sau discuta de ce suporta razboiul:
“Spune caporalul Bertrand: «Nu trebuie sa stiti decat un lucru si asta este urmatorul: acela ca nemtii sunt in fata noastra, ascunsi adanc pamant, iar noi trebuie sa avem grija sa nu vina spre noi, trebuie sa-i scoatem de acolo intr-o zi – si asta cat mai repede.»
«Da, da, trebuie sa o stergem de aici, e clar. Ce cautam noi aici? Nu are rost sa-ti bati capul cu alte lucruri. Dar e o treaba grea.» Fouillade izbucneste atunci intr-un potop de injuraturi, dupa care adauga: «Asta e situatia!».
«Nu mai critic pe nimeni», spune Barque, «la inceput eram furios pe toti: pe cei din spatele frontului, pe civili, pe localnici, pe lasi. Da, eram furios; dar asta a fost la inceputul razboiului – eram tanar atunci. Acum, vad lucrurile altfel, sunt mai ingaduitor.»
«Trebuie sa-i iei pe toti asa cum sunt!»
«Sigur, altfel innebunesti, suntem destul de frecati la cap deja, ce zici, nu-i asa?»…
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
