Tratatul de la Varșovia

Statele membre ale Tratatului de la Varşovia

Membru Perioada

Republica Populară Albaneză

1955-retrasă oficial din Pact în anul 1968 din cauza diferențelor ideologice.

Republica Populară Bulgară

1955-1991

Republica Democrată Germană (RDG)

1955-1989

Republica Cehoslovacă/Republica Socialistă Cehoslovacă

1955-1978

Republica Populară Polonă

1955-1981

Republica Populară Română/Republica Socialistă România

1955-1989

Republica Populară Ungară

1955-1989

Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste

1955-1991

Introducere.

În contextul situaţiei geopolitice instituite după cel de Al Doilea Război Mondial, cele două superputeri globale, S.U.A. şi Uniunea Sovietică, au promovat două modele antagonice de organizare social-politică şi economică a societăţii contemporane, foştii aliaţi din timpul războiului devenind adversari şi potenţiali inamici. Ca urmare a confruntării dintre cele două puteri rivale lumea a fost divizată în două sisteme potrivnice, această divizare fiind însoţită de apariţia a două mari alianţe politico-militare, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (N.A.T.O.) şi Organizaţia Tratatului de la Varşovia .

Condiţiile în care s-a constituit Tratatul de la Varşovia.

Contextul politic.

Constituirea Tratatului de la Varşovia a reprezentat un fapt specific perioadei pe care a traversat-o continentul european după terminarea celui De Al Doilea Război Mondial, perioadă care este cunoscută sub denumirea de Războiul Rece. Documentele de constituire a ,,Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală”, aşa cum s-a numit el oficial, au fost semnate pe 14 mai 1955, în capitala Poloniei, la Varşovia, unde s-au întrunit conducătorii a opt state europene, din centrul şi din estul Europei, ( U.R.S.S, Polonia, Ungaria, R.D.G., Cehoslovacia, România, Bulgaria şi Albania) aflate atunci în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. Noua organizaţie politico-militară a intrat în istorie sub denumirea de Tratatul sau Pactul de la Varşovia, după locul unde s-au semnat documentele iniţiale, deşi structurile sale de conducere au fost stabilite din start la Moscova . Toţi istoricii sunt de acord că Tratatul s-a dorit o replică la Tratatul Nord – Atlantic (N.A.T.O.), infiinţat încă din 1949. Totodată, Pactul de la Varşovia era şi un instrument la dispoziţia liderilor de la Kremlin – de cele mai multe ori în acord cu liderii comunişti din ţările semnatare – de a impune şi menţine, într-o zonă delimitată, un sistem de valori cât mai apropiat de cel existent în U.R.S.S. şi prin aceasta, de a asigura influenţa şi dominaţia acestei superputeri într-un spaţiu cât mai larg. În acest fel, echilibrul geopolitic şi geostrategic instituit la sfârşitul războiului se putea menţine chiar în condiţii precare şi într-o dinamică având mereu tendinţa de a scăpa de sub control şi de a căpăta o dezvoltare independentă.

Studii mai recente demonstrează că strategii sovietici erau la curent cu preocupările colegilor lor din Occident, iar reacţia în plan politic-organizatoric a apărut mult mai devreme decât s-a ştiut până acum. În ianuarie 1951, Stalin convoacă responsabilii politici fideli din ţările de ,,democraţie populară” europene într-o conferinţă secretă la Moscova şi le fixează misiuni precise, într-o concepţie unitară, pentru pregătirea forţelor armate din statele de unde proveneau. În acest scop Stalin a stabilit şi un orizont de timp: trei ani. Pentru a fi mai bine înţeles, la finalul celor 16 minute cât a durat şedinţa pe care a prezidat-o nemijlocit, “tătucul” le-a spus: „Atrag atenţia că cei doi trei-ani pe care-i avem înaintea noastră sunt un răgaz nu pentru a munci, ci pentru a ne înarma...”. Sigur, în ciuda sentimentului de stăpânitor absolute şi veşnic, specific dictatorului comunist de la Kremlin, natura a avut şi ea un cuvânt de spus: Stalin n-a supravieţuit termenului pe care singur l-a fixat subalternilor săi din ţările de ,,democraţie populară”, încetând din viaţă la 5 martie 1953 . Noua conducere sovietică, venită după moartea lui Stalin, a adoptat conceptul de coexistenţă paşnică, făcând mare caz propagandistic şi diplomatic pe încheierea unui Tratat general european privind securitatea colectivă în Europa. În acest scop a avut loc la Berlin între 25 ianuarie-18 februarie 1954, Conferinţa miniştrilor de externe a celor patru puteri în care s-a abordat acest subiect fără să fi ajuns la o înţelegere. În acest context, conducerea de la Moscova vine cu o propunere, să-i spunem, surpriză, pe 31 martie 1954. U.R.S.S., declarând că urmăreşte o îmbunătăţire a relaţiilor Est-Vest şi cerând oficial admiterea în N.A.T.O., ca membru cu drepturi depline. Totodată s-a specificat că partea nu vede obstacole în participarea S.U.A. la Tratatul referitor la securitatea europeană. Răspunsul a fost politicos, specificându-se că ,,participarea Uniunii Sovietice ar schimba caracterul Pactului nord-atlantic” . Prolog al constituirii Tratatului de la Varşovia a reprezentat-o Consfătuirea de la Moscova, derulată pe parcursul a patru zile (29 noiembrie-2 decembrie 1954) şi la care au participat toate cele opt state socialiste care vor deveni fondatoare, precum şi reprezentantul Republicii Populare Chineze, ca observator. Scopul ei declarat a fost analiza situaţiei politico-militare din Europa, exprimându-se îngrijorarea în legătură cu deciziile aprobate de N.A.T.O. la Paris (1954), îndeosebi cea referitoare la primirea în alianţa nord-atlantică a R.F.G.. Pe lângă ameninţarea reprezentată de existenţa blocului nord-atlantic, U.R.S.S. avea propriile interese izvorâte atât din tradiţiile imperiale ale ţarilor (controlul Strâmtorilor de acces liber în Marea Neagră, apoi în Mediterană sau controlul în Marea Baltică sau cel al statelor slave, sub egida panslavismului şi ortodoxiei), cât şi noul ei statut de superputere cu interese globale. În plus, controlul de la Kremlin, asupra zonei lor din Germania reprezenta axa sistemului propriu, avansat, de apărare, pentru a se evita orice atac prin surprindere ca cel produs în iunie 1941. La conferinţa de la Moscova au fost invitate 23 de state, dar numai proprii aliaţi au acceptat să vină în capitala sovietică. Crearea Tratatului de la Varşovia are o motivaţie complexă: O primă cauză o constituie lupta pentru putere de la Moscova după moartea lui Stalin şi nevoia reafirmării rolului hegemonic al Uniunii Sovietice. O altă problemă o constituie integrarea RFG în NATO, şi semnarea tratatului cu Austria care elimină formal prezenţa armatei sovietice în centrul şi estul Europei. Prin acest tratat URSS îşi crea instrumentul juridic de menţinere a trupelor sale în regiune.

Constantin Olteanu, Coaliţii politico-militare. Privire istorică, Editura Fundaţiei, 1996.

Idem, România - o voce distinctă în Tratatul de la Varşovia. Memorii (1980-1985), Editura Aldo, Bucureşti, 1999.

Filip Corneliu, Tratatul de la Varşovia. Organizaţie politico-militară sub egida Moscovei, Editura Cetatea de Scaun, Tărgovişte, 2006.

Ioan Scurtu, Istoria românilor de la Carol I la Nicolae Ceauşescu, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2010.

Opriş Petre, România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991), Editura Militară, Bucureşti, 2008.

Idem, România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1954-1968) vol. I, Institutul Naţional pentru Sudiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008.

Idem, România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1954-1968) vol. II, Institutul Naţional pentru Sudiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008.

Petruţa Vătăman, România de la Tratatul de la Varşovia la NATO. O traiectorie impusă de istorie, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2013.

Magazin istoric nr. 4 /1997.

Revista de Istorie Militară, nr. 101, 2007.

http://www.manager.ro/articole/afla/14-mai-1955-se-infiinteaza-pactul-de-la-varsovia-69829.html.