Salvăm Sau Nu Grecia

Scurt istoric

Republica Cipru, denumirea convențională scurtă este Cipru. Regiunea de Nord este cunoscută sub numele de „ Republica turcă a Ciprului de Nord ”, regiune recuoscută numai de Turcia. La toate activitățile economice, socio-culturale și politice interstatale participă partea sudică a țării cunoscută drept stat independent- Republica Cipru. Conflictul statului cipriot este considerat un conflict înghețat conflict îngheţat, dar încă unul actual întrucât Republica Cipru este membră a Uniunii Europene. Situaţia statului cipriot poate fi definită ca un conflict non-violent ce provine în urma unui tratat de încetare a focului. Caracteristica de bază a acestor conflicte este că deşi problemele violente au încetat, sursa care a cauzat conflictul nu a fost deloc, soluţionată, astfel neîncredere şi revendicările iniţiale sunt prezente în zona respectivă. Pentru a înţelege conflictul din Cipru trebuie să amintim o serie de elemente care au accentuat mai întâi diferenţele populaţiei cipriote, iar mai apoi au degenerat în violenţe şi în final au produs separarea.

Însula are o populaţie majoritară greacă şi o minoritate turcă, până în 1960 a fost o colonie a Împeriului Britanic. Cele două comunităţi s-au identificat de-a lungul timpului cu tările mamă, Grecia după obţinerea independenţei acesteia în secolul XIX, şi cu Turcia după înfiinţarea republicii. Sub dominaţia britanică bisericii i s-a permis să deţină un rol esenţial în educaţie şi în viaţa politcă. Acest fapt a accentuat diferenţele dintre cele două comunităţi.

În ceea ce îi priveşte pe grecii ciprioţi aceştia urmează o strategie proprie a luptei naţionale pe care o nunmeau “enosis”, care se traduce prin unire, unire cu Grecia.1 Imperiul Britanic refuză orice cedare de teritorii, în timp ce Grecia îşi asumă o poziţie rezervată.

În perioada interbelică şi în timpul războiului nu au avut loc, conflicte violente între cele două comunităţi, cu mici excepții.

Revolta cipriotilor împotriva britanicilor din 1931, au făcut ca legile coloniale să fie înăsprite, astfel afectând educaţia, şi organizarea statului cipriot. Războiul generează două direcţii politice, stânga comunistă numite AKEL şi dreapta organizată de bughezie şi biserică sub forma Partidului Naţional Cipriot.

Legile coloniale sunt dizolvate, după 1945 dreptul la autodeterminare, implicit unirea cu Grecia este respinsă de britanici. Astfel intregul proces de negocierie cu britanicii nu are succes, pur și simplu eșuează. Deşi britanicii se arată dispuşi să ofere posibilitatea de autoguvernare, dreapta respinge propunerea militând pentru enosis( înseamnă "uniune" se referă la mișcarea diferitelor comunități grecești care trăiesc în afara Greciei, pentru încorporarea a regiunilor în care locuiesc, pentru statul grec. Cunoscut este cazul greco-ciprioții de unire a Ciprului în Grecia.) în timp ce turcii ciprioţi erau pregătiţi să accepte oferta.

În 1950 Makarios III devine cel mai tânăr arhiepiscop al Ciprului. Acesta fiind cunoscut pe plan internaţional ca principalul lideral mişcării pentru eliberare.

Independenţei Ciprului sau unirii acestuia cu Grecia trebuie analizată și înțeleasă, şi dintr-o perspectivă geostrategică. Anii 1950 sunt caracteristici naşterii panarabismului, consolidării statelor din Orientul Apropiat, conflictului Arabo Israelian,Criza Suezului. După preluarea puterii de către Abdel Gamal şi criza Suezului, sediul general al britanicilor se mută din Egipt în Cipru, insula devenind un important punct strategic pentru Regatul Unit. De asemenea, anii 1950 sunt marcaţi şi de Războiul Rece şi consolidarea celor două blocuri militare. Cipru reprezintă astfel un punct militar indispensabil pentru Blocul NATO. Astfel Occidentul era preocupat de căderea insulei în mâinile unui guvern instabil fie al Greciei fie al unui stat cipriot independent.

În 1955 se decide adoptarea unei strategie mai dinamice. Este înfiinţată EOKA, Organizaţia Naţională a Luptătorilor Ciprioţi. Cu timpul această organizaţia câştigă suport popular în special din partea tinerilor.

Britanicii folosesc strategia divide et impera astfel îi folosesc pe ciprioţii turci în lupta împotriva EOKA, în urma acestui conflict ia naşte ura etnică. În urma acestor conflicte se înființează celebra organizație TMT( Forța de apărare Turcă), condusă de ofiţeri ai armatei turce. Aceştia fiind in subordinea englezilor.