Pierre Clastres - societatea contra statului

Pierre Clastres (17 mai 1934 – 29 iulie 1977), reputat antropolog şi etnograf francez. Este cunoscut, în special, pentru lucrările sale de antropologie politică. Una dintre cele mai importante lucrări este şi cea de faţă: Societatea contra statului.

În primul capitol al acestei cărţi ( Copernic şi sălbaticii) , Pierre Clastres vorbeşte despre fenomenul puterii.

J.W. Lapierre se întreba dacă puterea îşi găseşte originea şi raţiunea de a fi în natură, şi nu în cultură. Cele mai recente lucrări de biologie animală au arătat absenţa oricărei forme, chiar embrionare, de putere politică. Aşadar, Lapierre se întoarce către ştiinţele culturii şi ale istoriei, pentru a investiga „formele « arhaice » ale puterii politice în societăţile umane”.

Următoarele pagini din această lectură au fost consacrate “puterii la sălbatici”. Evantaiul societăţilor considerate este impresionant, autorul luând exemple din Africa, America, Siberia etc. Pierre Clastres prezintă, pe scurt, “un inventar aproape complet, prin varietatea sa geografică şi tipologică, a ceea ce lumea “primitivă” putea oferi ca diferenţe în raport cu orizontul nearhaic, pe fondul căruia se desenează figura puterii politice în cultura noastră.”(p.17)

Aceste zeci de societăţi arhaice nu au în comun decât determinaţia arhaismului lor, determinaţie negativă, aşa cum o arată Lapierre, stabilită de absenţa scrierii şi de economia zisă de subzidenţă, acestea fiind foarte diferite între ele.

Concepţiile lui Nietzsche, Max Weber ( puterea de stat ca monopol al folosirii legitime a violenţei ) sau etnologia contemporană pleacă de la aceast temei : adevărul şi fiinţa puterii stau în violenţă – nu se poate gândi puterea fără predicatul său, violenţa.

Contrar viziunii conflictuale-marxiste (conform căreia statul este un raport de dominaţie a omului asupra omului, întemeiat pe mijloacele violenţei legitime), antropologul francez Pierre Clastres susţine că anumite societăţi umane pre-etatice (braziliene, amazoniene) nu cunosc agresiunea internă grupului şi sunt în afara oricărei forme de putere politică coercitivă. Membrii acestor societăţi percep puterea ca pe o formă de dominaţie şi încearcă permanent să o respingă, să o împingă în afara socialului.

În acceptiunea antropologului francez, societatea face tot posibilul să împiedice formarea şi organizarea statului, agresiunea statului împotriva societăţii şi puterea ca dominaţie şi coerciţie. Societatea respinge deciziile cu caracter constrângător.

Indienii din America

Înafară de culturile înalte din Mexic, America Centrală şi din Anzi, toate societăţile indiene sunt arhaice, adică nu cunosc scrierea şi ”subzistă’’ din punct de vedere economic. Toate sunt conduse de şefi, lideri, însă niciunul nu are putere. În această situaţie, câmpul politicului se determină în afara oricărei forme de constrângere şi de violenţă, în afara oricărei subordonări ierarhice. În aceste societăţi, nu există relaţia comandament-ascultare, cu excepţia situaţiei războiului, când este necesar un conducător.

Clastres consideră că subordonarea şi constrângerea nu constituie esenţa puterii politice pretutindeni şi întotdeauna. Aşadar, apare o alternativă : fie conceptul puterii este adecvat realităţii pe care o gândeşte, fie este inadecvat şi atunci trebuie abandonat sau transformat.

„A subzista” înseamnă a trăi în fragilitatea permanentă a echilibrului dintre necesităţile alimentare şi mijloacele de a le satisface.

Se consideră că societăţile arhaice nu trăiesc, ci supravieţuiesc, ele purtând o luptă continuă cu foamea, întrucât sunt incapabile să producă surplusuri, din carenţă tehnologică şi, mai departe, culturală, ceea ce este fals.

O mulţime de societăţi arhaice, cu economie de subzistenţă (exemplu : America de Sud) produceau un surplus alimentar, de cele mai multe ori echivalent cu cantitatea de produse necesară consumului anual al comunităţii. Ele au supravieţuit într-o stare de extremă dezvoltare până în zilele noastre.

Cultura noastră gândeşte dintotdeauna puterea politică în termeni de relaţii ierarhizate şi autoritate de tipul comandament-ascultare. Orice formă de putere, reală sau posibilă, poate fi redusă la această relaţie privilegiată care îi exprimă esenţa. Dacă reducţia nu este posibilă, înseamnă că nu suntem încă în prezenţa politicului : absenţa relaţiei comandament – ascultare are drept rezultat absenţa puterii politice. Astfel că există nu numai societăţi fără stat, ci şi societăţi fără putere.

În continuarea acestor pagini, Pierre Clastres vorbeşte despre etnocentrism, obstacol în permanenţă pentru cercetarea antropologică, ce mediază orice privire asupra deferenţelor, pentru a le identifica şi până la urmă a le suprima.

“Fără îndoială că, aşa cum o subliniază pe bună dreptate Lapierre, etnocentrismul este o concepţie împărtăşită de toată lumea : orice cultură este, s-ar putea spune prin definiţie, etnocentristă în relaţia sa narcisiacă cu ea însăşi.”(p.23)

Exemplul societăţilor indiene din America ne demonstrează însă că nu se poate vorbi de societăţi fără putere politică. Contrar etnocentrismului, puterea există complet separată de violenţă şi în afara oricărei ierarhii.

Aşadar, nu putem împărţi societăţile în societăţi fără putere şi societăţi cu putere. Dimpotrivă, puterea politică e universală, imanentă socialului.

Fie ea determinată prin „legături de sânge” sau prin clasele sociale, puterea se realizează în două moduri : puterea coercitivă (weberiana, lapierreiana, ca dominaţie, ca formă particulară a puterii politice, specifică societăţilor europene occidentale) şi puterea necoercitivă (conform căreia şeful de trib amazonian nu poate constrânge, pedepsi sau comanda pe cel care nu ascultă, iar ascultarea este cultivată şi învăţată ca nevoie umană).