NATO

1.INTRODUCERE

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord este o alianță politico-militară stabilită, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat în Washington la 4 aprilie 1949.

Alianța s-a format din state independente, interesate în mentinerea pacii si apararea propriei independențe prin solidaritate politică și printr-o forță militară defensivă corespunzătoare, capabilă să descurajeze și, dacă ar fi necesar, să raspundă tuturor formelor probabile de agresiune îndreptată împotriva ei sau a statelor membre. Inițial, aceste state au fost: Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Olanda si SUA. La 18 februarie 1952, au aderat la tratat Grecia si Turcia, iar la 6 mai 1955, RFG a devenit membra NATO.

La constituirea ei, ideea de baza a alianței, menținută timp de peste 50 de ani, era aceea a realizării unei apărări comune, credibile și eficiente. În acest sens, în articolul 5 al Tratatului se specifica: „Partile convin ca un atac armat impotriva uneia sau a mai multora dintre ele in Europa sau in America de Nord va fi considerat ca un atac impotriva tuturor si, in consecinta, daca se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitand dreptul sau individual sau colectiv la autoaparare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Natiunilor Unite, va da asistenta Partii sau Partilor atacate, prin luarea in consecinta, individual si concertat cu celelalte parti, a acelor masuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea fortei armate, pentru a restaura si a mentine securitatea zonei Nord-Atlantice.”

Sediu: Bruxelles, Belgia

Scopul esenţial al NATO este acela de a asigura libertatea şi securitatea tuturor membrilor săi prin mijloace politice şi militare, în conformitate cu Tratatul Nord-Atlantic şi cu principiile Cartei Naţiunilor Unite.

Tratatul Nord-Atlantic reprezintă baza legală şi contractuală a Alianţei şi a fost stabilit în cadrul Articolului 51 al Cartei Naţiunilor Unite, care reafirmă dreptul inalienabil al statelor independente la apărarea individuală sau colectivă.

În prezent cuprinde 28 state din Europa şi America de Nord:

• 4aprilie1949–12Membri(Fondatori)SUA,Canada,Marea Britanie,Norvegia,Franţa,Islanda,Portugalia,Italia,Belgia,Olanda,Luxemburg,Danemarca

• 18 februarie 1952 – 2 Membri  Grecia,Turcia

• 9 mai 1955  Germania

• 30 mai 1982  Spania

• 12 martie1999 - 3 membri  Ungaria,Polonia,Cehia

• 29martie2004–7 membri Bulgaria,Estonia,Lituania,Slovacia,Letonia,Slovenia,Români

• 1 aprilie 2009 – 2 membri Croatia,Albania

Încă de la începuturile sale, Alianţa a depus eforturi pentru stabilirea unei ordini juste şi durabile de pace în Europa, bazată pe valorile comune ale democraţiei,drepturilor omului şi în conformitate cu litera legii.

Principiul fundamental care stă la baza Alianţei este un angajament comun faţă de cooperarea mutuală între statele membre, axat pe indivizibilitatea securităţii acestora.

Solidaritatea şi coeziunea din cadrul Alianţei susţin faptul că nici o ţară membră nu poate fi forţată să se bazeze doar pe propriile eforturi naţionale în cazul apariţiei unor ameninţări asupra securităţii sale. Fără a priva statele membre de drepturile şi obligaţiile de a-şi asuma responsabilităţile suverane în domeniul apărării, Alianţa le ajută să-şi atingă obiectivele de securitate naţională în urma unui efort colectiv.

Pe scurt, Alianţa este o asociere de state libere, unite în hotărârea lor de a-şi menţine securitatea prin garanţii comune şi prin relaţii stabile cu alte ţări.