Globalizarea Economiei Mondiale

I. Generalităţi, definiţii

De la mijlocul anilor 70 ai sec. XX, într-un raport către Clubul de la Roma, intitulat Omenirea la răspîntie, profesorul american Mihajlo Mesarovic şi cel german Eduard Pestel avea să releve adevărul, potrivit căruia “întreaga experieţă contemporană subliniază realitatea formării unui sistem mondial, în sensul cel mai larg al cuvîntului, care reclamă că orice acţiune în problemele principale, pretutindeni în lume, să fie întreprinsă într-un context global şi acordîndu-se deplină atenţie aspectelor multidisciplinare”. Mai mult, menţionau aceiaşi autori, datorită dinamicii sporite a sistemului mondial şi amplorii schimbărilor actuale, asemenea acţiuni “ trebuie să aibă caracter de preîntîmpinare, astfel încît soluţiile adecvate să poată opera înainte ca fenomenele de criză să ajungă la paroxism”( Intensitate maximă, punct culminant).

Nu era altceva decît o semnalizare a fenomenului globalizării (lat. Globus) în plină ascensiune şi afirmare, termen care defineşte, în special după cel de-al doilea război mondial, noua dimensiune a politicii internaţionale, care a devenit astăzi cu adevărat globală, manifestîndu-se la scara întregii planete.

Globalizarea înseamnă că economia naţională a fiecărei ţări devine într-o măsură progresivă dependentă de fluctuaţiile pieţei mondiale şi monetare, de nivelul mondial al tehnologiei, de rezervele mondiale de energie, că cel mai îndepărtat conflict militar din lumea contemporană poate afecta în egală măsură toate ţările şi securitatea internaţională.

Este suficient de remarcat că, din primele 100 de puteri economice ale lumii, 51 sunt corporaţii multinaţionale. Primele 200 de astfel de corporaţii multinaţionale deţin 28% din activitatea economică internaţională, iar primele 500 din ele realizează 70% din comerţul mondial.

In prezent in randul analistilor vietii economice internationale contemporane, s-a conturat o larga convergenta de opinii in aprecierea faptului ca lumea s-a schimbat profund, ca se afla intr-o tranzitie politica si economica majora si ca deceniul anilor '90 a fost unul -sub numeroase aspecte- cu totul diferit de cel precedent si deosebit de dificil in privinta "administrarii" noianului de probleme complexe ivite pe scena relatiilor economice internationale.

Procesul de globalizare a economiei mondiale, a inceput la mijlocul anilor '80, a capatat noi valente si adepti in deceniul '90 si continua in prezent sa se manifeste cu putere desi are de infruntat conceptii regionaliste si nationaliste.

Intr-un sens larg, globalizarea economiei mondiale poate fi definita ca fiind procesul deosebit de dinamic al cresterii interdependintelor dintre statele nationale, ca urmare a extinderii si adancirii legaturilor transnationale in tot mai largi si variate sfere ale vietii economice, politice, sociale si culturale si avand drept implicatie faptul ca problemele devin mai curand globale decat nationale, cerand la randul lor o solutionare mai curand globala decat nationala.

Abordata din punct de vedere economic si financiar, globalizarea poate fi definita drept intarirea si largirea legaturilor dintre economiile nationale pe piata globala a bunurilor, serviciilor si mai ales a capitalurilor.

O definitie asemanatoare este prezentata si intr-un raport al Fondului Monetar International din 1997: fenomenul globalizarii economiei mondiale reprezinta integrarea internationala aflata in stransa crestere, atat a pietelor de bunuri si servicii, cat si a celor de capital.

Globalizarea a devenit un proces obiectiv, implacabil, care se desfasoara cu o viteza deseori ametitoare, cuprinzand in sfera sa cvasi-totalitatea statelor lumii.

Sub aspect strict economic, al eficientei alocarii si utilizarii resurselor, globalizarea economica apare ca un fenomen rational, de natura sa furnizeze un

volum mai mare de bunuri si servicii de resurse tot mai putine. Globalizarea economica presupune, asadar, in esenta globalizarea procesului de creare a productiei interne brute ale statelor lumii.

II. Factori determinanti ai globalizarii economiei mondiale

Factorii economico-comerciali care au influentat adancirea procesului de globalizare a economiei mondiale include libera circulatie a marfurilor, liberalizarea serviciilor, liberalizarea pietelor de capital, liberalitatea investitorilor straini de a infiinta firme si alti factori cu caracter legislativ si administrativ favorabili globalizarii.

Liberalizarea comertului cu servicii, in special in domeniul telecomunicatiilor, asigurarilor si bancar, a constituit tendinta dominanta a anilor

’70 in SUA, fiind continuata in anii ’80 in Marea Britanie si ulterior in Uniunea Europeana si Japonia.Tendinta continua si in prezent, incluzand si tarile Europei Centrale si de Est, printre care si Romania.

Liberalizarea pietelor de capital ca uramre a eliminarii treptate a obstacolelor impuse circulatiei devizelor si a capitalului reprezinta un pas favorabil in vederea formarii unor piete financiare globale. Aceasta mobilitate a capitalului reduce riscul repatrierii capitalului in special in cazul companiilor transnationale si se inregistreaza, totodata, o reducere a costurilor in conditii normale.