Ecaterina a II-a în Scrierile lui Voltaire și Pușkin

Prinţesă de origine germană, născută Sophie d'Anhalt-Zerbst la 2 mai 1729 la Szczecin (Stettin), în Polonia, ea a fost aleasă de împărăteasa Elisabeta, fiica lui Petru cel Mare, pentru a se căsători cu viitorul Petru III. Înzestrată cu o mare inteligenţă, dar şi plină de ambiţii, ea se dedică unei munci intelectuale intense şi adoptă raţionalismul culturii occidentale. Ţarul, afişând gusturile sale pro-germane, devine nepopular; ţarina provoacă o lovitură de stat şi îi ia locul pe tron în iunie 1762. Mânată de acelaşi spirit care-i însufleţea pe marii ţari de altădată, ca Petru cel Mare, ea nu urmăreşte decât un singur ţel: întărirea puterii monarhice. Susţinută de colaboratori fideli de care a avut grijă să se înconjoare, ea reuşeşte să spargă opoziţiile şi face ca Rusia să progreseze în multe domenii. Inteligentă şi ambiţioasă, încă din cea mai fragedă tinereţe, o dată sosită la Sankt Petersburg, se converteşte la ortodoxie şi este rebotezată Ecaterina Alekseievna. În umbra Elisabetei pentru perioada de început, simulând inocenţă şi supunere, se adînceşte în cultura rusă, învăţând limba, istoria şi obiceiurile ţării, şi căştigă repede aprecierea celor din jurul său, dar şi a poporului, în rândurile căruia i se duce vestea.

În plină epocă a luminilor, Ecaterina este cucerită de operele filosofice ale contemporanilor săi. Citeşte „Esprit des lois” al lui Montesquieu, din care se inspiră în elaborarea Nakaz-ului său, achiziţionează biblioteca lui Voltaire şi Diderot, îl citeşte pe Rousseau, de care se declară fascinată. Ecaterina caută să cultive imaginea de suverană luminată, prietenă a filosofilor, corespondând cu Voltaire (din 1763 până în 1777) şi invitându-l pe Diderot la curte... însă înainte de toate, duce o politică menită să facă din Rusia o mare putere, acceptată în sfera marilor puteri ale Europei.

Ambiţia sa a determinat-o de la început să înveţe limba rusă, să studieze cultura Rusiei, istorie şi politică. Naţionalismul său manifestat faţă de Rusia îi va aduce o mare popularitate, în detrimentul soţului ei. Ea nu va ezita, în plus, să aprofundeze relaţiile sale cu anumiţi bărbaţi capabili să-i asigure garanţiile necesare luării puterii şi păstrării ei. „Are un real talent politic: asta înseamnă că ştie să seducă, dar şi să pedepsească, că face promisiuni, dar este şi generoasă, că minciuna, chiar descoperită, ajunge să ne convingă că a avut în spate intenţii lăudabile”, Jan Rubes et Alain Lits, Cités d'art, St-Pétersboug, Artis-Historia.

Foarte curând, ea a înţeles că trebuie să-şi caute interlocutori din cercurile intelectuale europene dacă vrea ca gloria sa să depăşească graniţele Rusiei. De aceea, la nouă zile după lovitura de stat, ea îl invită pe Diderot la Sankt Petersburg pentru a continua aici imprimarea Enciclopediei, a cărei editare tocmai a fost interzisă în Franţa, după ce primele şapte volume au fost publicate cu succes. Diderot refuză. Orgoliul Ecaterinei este reparat de vizita unui oareacare domn Pictet, care vine din partea lui Voltaire. Bătrânul filosof de la Ferney este „o pildă de gândire” pentru Ecaterina. El a publicat, chiar înaintea loviturii de stat, două volume din cartea sa Histoire de Russie, care este un omagiu adus geniului lui Petru cel Mare. Mai mult, se arată plin de interes faţă de începuturile pe scena politică ale acestei împărătese care protejează artele şi vrea să imprime Enciclopedia în ţara sa. Domnul Pictet îi înmânează un poem de Voltaire care îi este dedicat:

„Dieu qui m’otez les yeux et les oreilles,

Rendez-les-moi, je pars au même instant!

Heureux qui voit vos augustes merveilles,

O, Catherine! Heureux qui vous entend!

Plaire et regner, c’est là votre talent;

Mais le premier me touche davantage.

Par votre esprit, vous etonnez le sage,

Qui cesserait de l’être en vous voyant”.

(„Doamne, tu care-mi iei puterea de-a vedea şi auzi,

Dă-mi-le înapoi, căci plec îndată!

Fericit cel care te vede, augustă minunată,

O, Ecaterina! Fericit cel care te poate auzi!

A seduce şi a domni, iată al tău talent;

Dar ceea ce mai mult mă emoţionează,

Cu mintea ta îl întreci pe înţelept,

Care, în faţa ta, de a mai fi încetează”).