Daco-romani și migratori la începuturile marilor migrații

În acest referat ne propunem să prezentăm situaţia provinciei Dacia odată cu retragerea aureliană, avnâd în vedere populaţia de acolo şi motivele care au dus la renunţarea românilor la această provincie în anul 271. În timpul marilor migraţii, pe teritoriul Daciei s-au perindat numeroase populatii barbare, acestea au provocat pagube mari locuitorilor şi Imperiului Roman care încă mai exercita o influenţă în aceasta zonă. Cu toate acestea migratorii au contribuit şi la dezvoltarea social-economică şi politică a viitorului popor român.

Elementul dacic a continuat odată cu înfrângerea dacilor în cele două războaie repurtate de împăratul Traian. În acest sens, istoricii au conchis că este îndeajuns să ne limităm la logica istorică şi ne putem da seama că elementul dacic a continuat chiar şi după transformarea Daciei în provincie romană. Teoriile conform cărora Dacia a fost golită de locuitorii ei nu stă în picioare şi nici evacuarea integrală a acesteia. Desigur că de-al lungul istoriei, mai cu seamă în perioada modernă, au existat persoane care au încercat să dovedească contrariul continuităţii dacice, la mijloc fiind interese politice. Deşi autohtonii, în cazul de faţă dacii, nu apar menţionaţi în scrierile perioadei, acest lucru este cauzat de faptul că ei neavând vreun rol politic, au fost pur şi simplu ignoraţi de literatura de atunci.

După cucerirea Daciei de către romani a urmat procesul de transformarea a noii posesiuni în provincie romană. În ciuda supunerii, romanii au continuat să întâmpine rezistenţa din partea unor aşa-zişi „daci liberi”, iar pe lângă aceştia au mai intervenit şi alte populaţii barbare prin raiduri şi jafuri. Chiar şi aşa, elementul roman a reuşit să-şi impună autoritatea în ciuda tuturor presiunilor iniţiale şi ale interferenţelor altor barbari, precum sarmaţii sau roxolanii.

Transformarea Daciei în provincie romană a dus la formarea poporului român, dar acesta nu a fost singurul factor. În perioada în care populaţiile migratoare s-au revărsat asupra Europei şi implicit asupra Daciei, a început procesul prin care a apărut poporul român, rezultat din autohtonii romanizaţi (daci şi romani), elementele migratorii, dar şi celelălalt element roman, cel bizantin. În mod paradoxal, deşi Imperiul Roman de Apus a cedat cu mult timp înaintea celui de Răsărit, aceştia au reuşit să aibă o influenţa mult mai mare asupra Daciei. Romanii au rezistat cu tot cu elementul nou adus de migratori, dar bizantinii nu au reuşit să aibă o influenţa prea mare cu toate eforturile pe care le-a făcut pentru a-şi consolida o poziţie în Dacia.

Odată cu retragerea aureliană din anul 271 d. Hr. nu a însemnat abandonarea completă a provinciei de către romani, deşi armata şi mare parte din administraţie a decis să părăsească Dacia. În istoriografia româneasca, mai veche, dar şi în cea actuală, există numeroase variante în ceea ce priveşte circumstanţele sub care stăpânirea romană a abandonat Dacia Traiana, tot în această privinţă există şi teorii referitoare la evoluţia populaţiei rămase. Din câte se pare, Dacia nu a fost abandonată ca rezultat al unei înfrângeri romane în faţa năvălirilor barbare, ci a fost mai degrabă o decizie luată după un cumul de evenimente. Mai mult de atât, Dacia nici nu a fost cedată unor barbari sub forma unui tip de tribut foarte frecvent practicat în antichitate, cazurile acestea sunt numeroase, atunci când un anumit trib foederat primea un teritoriu pe care să se aşeze. Se pare că părăsirea a fost un rezultat a unei strategii, având o serie de obiective impuse de situaţia generală. Situaţia de criză a Imperiului Roman a fost determinată nu doar de presiunea crescândă a barbarilor, dar şi de problemele sistemului sclavagist practicat de romani. Planul acesta de evacuare a Daciei Traiane a fost elaborat, se pare, de către Gallienus, dar aplicarea propriu-zisă a durat mai mult timp. Din descoperirile arheologice se pare că odată cu părăsirea de către romani, aceştia au purces la crearea unei linii de apărare a malului stâng dunărean. Prin noi fortificaţii şi linii de apărare, dar şi prin prezenţa unor efective militare, romanii tot au reuşit să controleze mare parte din Dacia, chiar şi după anul 271 d. Hr., acest lucru va continua şi după căderea Imperiului Roman de Apus, dar odată cu domnia împăratului bizantin Iustinian, controlul asupra Daciei va înceta.

1. Armbruster Adolf, Romanitatea românilor. Istoria unei idei, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1972.

2. Bârzu Ligia, Continuitatea creaţiei materiale şi spirituale a poporului român pe teritoriul fostei Dacii, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1979.

3. Grumeza Ion, Dacia: Land of Transylvania corenstone of Ancient Eastern Europe, Plymouth, Hamilton Books, 2009.

4. Heather Peter, Empires and barbarians. Migrations, development and the birth of Europe, New York, Routledge, 2002.

5. Murgescu Bogdan, Istoria României în texte, Bucureşti, Editura Corint, 2001.

6. Petrescu-Dîmboviţa M., Istoria României de la începuturi pânăîn secolul al VIII-lea, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1965.

7. Protase D., Autohtonii în Dacia, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980.

8. Toropu Octavian, Romanitatea târzie şi străromânii în Dacia Traiană sud-carpatică (secolele III-XI), Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1976.

Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Istorie și Geografie