Comitatul Arad

INTRODUCERE

Tema de cercetare „Evoluţia administrativ –teritorială a comitatului Arad în secolele XVIII-XIX-lea” are la bază dorinţa de a evidenţia transformările sociale, istorice,

administrative, precum şi cauzele acestora într-un spaţiu şi într-un timp pentru care izvoarele istorice publicate, dar şi multe nepublicate, care se circumscriu temei de cercetare, oferă informaţii generoase.

Suntem cu toții conștienți că istoria în toată diversitatea ei se poate reconstitui doar parcurgând anumite paliere spațiale și temporale care țin de istoria locală și de cea regională, dar și de cea a indivizilor ori a colectivităților.

Secolul al XVIII-lea a fost unul deosebit pentru întreaga civilizație europeană, un „secol al luminilor” ale cărui raze s-au răsfrânt tot mai mult în părțile Europei Centrale și de Sud-Est. Fac referire aici nu la elite ci la omul de rând care se afla la începutul secolului al XVIII-lea ancorat în tradiții medievale.

Comitatul Arad a avut în secolul XVIII un statut deosebit și o poziție geografică strategică aparte în cadrul Imperiului Habsburgic. Ca regiune de frontieră comitatul Arad s-a bucurat de atenția Curții de la Viena.

Mureșul a devenit granița naturală a imperiului mai bine de două decenii iar cetatea Arad, centrul acestei regiuni militarizate care cuprindea 12 sate din dreapta râului, de la Semlac până la Ohaba Săvârșin.

Orașul Arad a fost totodată un important centru episcopal ortodox care s-a implicat în apărarea și prezervarea drepturilor populației ortodoxe din regiune. Biserica Ortodoxă a trebuit să-și apere credincioșii, să lupte pentru păstrarea privilegiilor și să facă față ofensivei centralizatoare a statului.

Prezența generoasă a tuturor formelor de relief în cadrul vechiului comitat Arad a contribuit la existența unor forme de habitat diverse, în care alături de satele vechi, tradiționale au apărut în secolul XVIII și așezări noi, temeiate de coloniștii germani. Astfel că noile așezări create cu precădere la câmpie, după norme și reguli precise, în care erau prevăzute până și distanțele între case și lărgimea drumurilor , au fost un model de exploatare eficientă a spațiului și resurselor agricole.

În altă ordine de idei, lucrarea îşi propune să evidenţieze rolul social şi economic al

comitatului Arad în secolul XVIII şi la începutul secolului XIX precum şi cauzele, etapele şi

efectele evoluției administrativ-teritoriale care s-a realizat în acest spaţiu mai ales în a doua

jumătate a secolului XVIII. Nu în ultimul rând cercetarea de faţă are ca scop să restituie şi să

integreze în circuitul istoric unele izvoare care să evidenţieze transformările petrecute în comitatul

şi oraşul Arad în secolul XVIII şi la începutul secolului XIX.

I. Aspecte generale ale organizării comitatului Arad în secolul al XVIII-lea și al XIX-lea

Secolul al XVIII-lea a reprezentat o afirmare a societăţilor est-europene spre o modernizare în spiritul preiluminismului şi iluminismului. În contextul civilizaţiei europene, sub influenţa intereselor habsburgilor şi otomanilor, ţările româneşti au parcurs o evoluţie esenţială în secolul Luminilor.

Comitatele din vestul Transilvaniei au constituit, de-a lungul timpului, un subiect al controverselor şi al discuţiilor. Ungaria, ca regat sub coroana Casei de Habsburg, le-a pretins în 5 repetate rânduri. Datorită acestor solicitări, încadrarea administrativă a Partium-ului a fost dominată de incertitudine atât în secolul al XVIII-lea, cât şi în prima jumătate a celui următor. În acest fel, pentru primele decenii după 1711, nobilimea maghiară reuşeşte să-şi menţină poziţiile ei în comitate. Comitatele apusene, care în vremea Principatului de sine stătător au format „Partium” (Părţile) sunt treptat desprinse de Transilvania şi trecute în subordinea Consiliului Locumtenenţial de la Buda; mai întâi Sătmarul şi Bihorul, apoi, în 1732, Maramureşul, Crasna, Solnocul de Mijloc şi Chioarul, Zarandul şi Aradul.

În urma păcii de la Karlowitz, Aradul şi linia Mureşului au trecut sub stăpânirea austriecilor, iar partea de sud de Mureş, inclusiv Lipova rămâne sub cea a turcilor. Aceştia se angajau că nu vor reface cetatea din Lipova, asigurând astfel plutăritul pe Mureş pentru ambele părţi. Aradul şi Zarandul (cu excepţia ţinutului Hălmagiului) vor fi încadrate în regatul Ungariei, în ciuda demersurilor transilvănene.

În paralel cu aceste construcţii militare austriecii au înfiinţat aici şi o zonă grănicerească. Conform planului generalului Stahremberg din 29 august 1699, în iunie 1701, se stabilesc pe Mureş primele unităţi de grăniceri, cu centrul la Arad. Zona grănicerească de pe Mureş îşi va pierde însă însemnătatea în urma războiului între turci şi austrieci desfăşurat între 1716-1718 încheiat prin pacea de la Passarowitz, prin care întreg Banatul a trecut sub stăpânirea austriacă. În noile condiţii Mureşul n-a mai rămas hotarul imperiului. Prin urmare, zona grănicerească a fost desfiinţată mai târziu.

Prin desfiinţarea zonei grănicereşti de pe Mureş, se formează noul comitat al Aradului, care includea vechile comitate medievale Arad şi Zărand, cu excepţia Hălmagiului, şi a comunelor aflate spre sud de Mureş. Vechile cetăţi medievale îşi pierd însemnătatea, iar Aradul devine principalul centru militar, unde pe baza planului întocmit de generalul inginer Filip Ferdinand Hersch, se construieşte noua cetate a Aradului.

În ciuda numeroaselor evenimente militare, în cursul secolului al XVIII-lea, în special în a doua jumătate a secolului, comitatul Arad cunoaşte o dezvoltare lentă a vieţii economice. Se remarcă în primul rând o creştere considerabilă a suprafeţelor însămânţate. După izgonirea turcilor din comitat suprafeţele agricole însemnate au ajuns în posesia erariului. Cultura cerealelor, în general, era de proporţii mai reduse şi nu acoperea decât necesităţile locale. O atenţie deosebită s-a acordat creşterii animalelor, însă cu metode, bazate pe iernatul în aer liber. În condiţiile îmbunătăţirii sistemului agricol, spre mijlocul secolului al XVIII-lea totalitatea pământurilor însămânţate aflate în posesia ţăranilor se ridică la aproximativ 45.000 iugăre. Treptat începe să se dezvolte şi producţia de marfă. Din acest motiv domnii de pământ, sau arendaşii erariali, au început să sporească tot mai mult obligaţiile ţărăneşti. În acest fel era necesară o reglementare urbarială care să pună stavilă silniciilor fără limită ale domnilor de pământ. Cu ocazia conscripţiilor, în comitat au fost înscrise 11.151 familii iobăgeşti, 4.185 familii de jeleri cu casă şi 580 familii de jeleri fără casă. Tabelul totalizator al conscripţiilor urbariale a fost întocmit în 1786.

Atentă la problemele politice interne, Curtea imperială caută, în împrejurările în care era obligată să respecte, chiar formal autonomia, să păstreze un echilibru, să nu întărească o provincie în detrimentul alteia, să nu-i sporească puterea în raport cu instituţia centrală. Imperiul a organizat un sistem de măsuri care să întărească absolutismul, prin atragerea aristocraţiei la guvernarea provinciei sau încredinţându-i funcţii în aparatul central.

În anul 1726, împăratul Carol al VI-lea dăruia lui Rinoldo, duce de Modena, pentru servicii credincioase, un vast domeniu centrat în jurul localităţii Zărand şi Ineu. În 1740, fiind disgraţiat, ducele pierde domeniul, care se transformă în domeniu erarial (cameral). Aradul 6