La mijlocul secolului al XIX- lea au avut loc mai multe evenimente care au schimbat profund și definitiv cursul istoriei lumii.
Ideologiile semnificative ale secolului al XIX- lea au fost conservatorismul, liberalismul, socialismul și fiecare dintre aceste ideologii a exercitat influențe în plan cultural, dar și invers, actul cultural a reprezentat o sursă de inspirație pentru unele ideologii.
Secolul al XIX- lea în Europa poate fi considerat un secol al revoluțiilor. Fie că au fost revoluții sociale sau naționale, industriale sau culturale au avut ca rezultat modernizarea statelor europene. În același timp, secolul al XIX-lea a fost secolul în care s-au cristalizat noi ideologii cu o contribuție marcantă la schimbările majore pe care le cunoaște Europa în secolul XIX, cu prelungire și în secolul urmator.
Societatea europeană a cunoscut în secolul al XIX-lea transformări fundamentale în domeniul cultural, economic, politic și social prin comparație cu "Vechiul Regim" a cărui fenomene sunt respinse de inteligența română formată în școlile europene, totodata condamnând fanariotismul . Aceste transformări poartă numele generic de modernizare. Procesul modernizării s-a manifestat în viața culturală și socială a europenilor prin extinderea instrucției școlare, în consecință, prin alfabetizare, prin crearea unei culturi omogene, care să fie liantul societății de masă ce își făcuse apariția în urma exploziei demografice și a urbanizării. Explozia demografică, urbanizarea și societatea de masă au fost expresia în plan social a modernizării economice și politice europene din veacul al XIX- lea, care s-a manifestat prin revoluția industrială, respectiv prin afirmarea ideologiei liberatoare a ideii democratice.
Anul 1848 al revoluției general europene cuprinde cu gama sa diversă de manifestări și spațiul romanesc. Dezbaterea ideologică românească s-a tradus întotdeauna, printr-o confruntare a interpretărilor istorice.
Modernizarea a generat atitudini diverse, în funcție de problemele pe care societățile trebuie să le rezolve. În societatea romanească, odată cu intrarea în epoca modernă au existat dezbateri în ceea ce privește calea dezvoltării și modernizării. Astfel, adepții unei dezvoltări după modelul occidental susțineau necesitatea industrializării și urbanizării. Adepții dezvoltării prin conservarea societății tradiționale romanești considerau că un astfel de tip de modernizare se îndepărta de o dezvoltarea naturală, organică a țării noastre. Este o certitudine că discursul antifanariot, prezent public mai ales în momentele cu încărcătură patriotică și națională, cand se facea necesară stimularea spiritului comunitar, este utilizat pe alocuri instinctiv, pe alocuri programatic pe post de supapă pentru reconcilierea internă și identificarea unui inamic străin patriei .
Istoria ideologiilor din perioada modernizării precomuniste românești, care s-a desfașurat pe parcursul a mai puțin de un secol si jumatate, poate fi împarțită în două mari etape, separate de pragul anilor 1860. În fiecare dintre ele, o elită socială și politică dominantă a fost supusă unei contestări violente din partea unei contra-elite intelectuale ale cărei discursuri critice au invadat spațiul public și l-au controlat cu autoritate.
Mai întai, elita boiereasca de origine premodernă, consolidată prin Regulamentele Organice, s-a confruntat în acest fel cu contestația culturii pașoptiste, primind un sprijin ideologic din partea discursului conservator.
Victoria politică a liberalismului pașoptist, în perioada ce a urmat îndepărtării protectoratului rusesc în urma Războiului Crimeei și a Convenției de la Paris, a mers în paralel cu transformarea sa într-o ideologie a guvernării cu o rezonanță publică foarte limitată și diferită prin conținut de mesajul intelectual insurgent al epocii încheiate.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
