Franța revoluționară se găsea în război cu Anglia. Puterea continentală se baza pe armata ei care își dovedise superioritatea în fața vecinilor săi. Însă Marea Britanie, țară insulară, se baza pe cea mai puternică marină din lume, iar Franța nu putea să spere să o învingă într-o confruntare directă. Napoleon plănuise încă din 1787 o expediție în Egipt pentru a le tăia britanicilor această legătură cu cea mai importantă colonie a lor, India. Directoratul a fost de acord cu expediția care dorea să deschidă un port dublu în zona viitorului canal de Suez. Planul lui Napoleon era să folosească Egiptul ca bază pentru o a II-a expediție în India, unde să adune pe băștinașii ostili britanicilor, astfel atacându-i în colonii. Flota franceză putea astfel să își folosească paritatea navală în fața flotei britanice din Marea Mediterană. Flota franceză formată inițial din 13 nave de linie, 14 fregate și un întreg convoi de nave de transport a părăsit portul Toulon pe data de 19 mai 1798 cu 40.000 de soldați și 10.000 marinari .
Flota franceză a ajuns în largul coastelor malteze pe 9 iunie 1798. Francezii inițial au cerut permisiunea Cavalerilor Sfântului Ioan de a andoca pentru a-și reface proviziile de alimente și apă. Marele Maestru von Hompesch, comandantul ordinului a raspuns ca doar doua nave franceze pot sa intre în port în același timp, provocândul pe Bonaparte. Acesta a început desantul amfibiu pe 10 iunie, sub un baraj de artilerie al cavalerilor care însă nu a oprit asaltul francezilor. După o luptă de o zi, puținele trupe ale cavalerilor (mulți refuzând sa lupte împotriva altor creștini) s-au predat. Pe 12 iunie von Hompesch a predat fortăreața principală, Valletta. Francezii și-au reluat voiajul spre Egipt pe 17 iunie, lăsând o garnizoană puternică de 4.000 de soldați .
Pe data de 1 iulie, flota franceză care se aflată în fața orașului Alexandria, a început debarcarea trupele pe uscat. Primul a fost generalul Jacques Menou. În cursul nopții dintre întâi si doi iulie, au debarcat și alte doua coloane de soldați, una condusă personal de Bonaparte. La ora 2 dimineața francezii au pornit în marș forțat spre oraș, ajungând sub zidurile orașului înainte ca apărătorii sa se dezmeticească. Francezii au luat cu asalt orașul, la scurt timp apărătorii retrăgânduse în debandadă. Debarcarea fiind finalizată, francezii au constatat că portul Alexandriei nu era destul de adând pentru pescajul marilor nave de linie franceze, astfel vice-amiralul Brueys a pornit cu flota spre Golful Abukir, pentru a evita o confruntare cu britanicii.
Francezii au pornit spre Cairo pe 6 iulie. Pe 13 iulie, la Chobrakit (Chebreiss), 15 km de Cairo infanteria franceză în poziție de luptă a întâmpinat șarja cavalerie mameluce. Infanteria era organizată pe careuri. Un careu era format din cele trei demi-brigăzi, una în avangardă, una în ariergardă și ultima împărțită pe flancuri, o linie având latura de 6-10 randuri, în interiorul acestora aflându-se cavaleria și trenurile regimentare, iar artileria la exteriorul colțurilor acestor formații. În acest timp, flotila franceză care naviga paralel cu armata, a întâlnit flotila mamelucă. Trupele franceze au respins două atacuri ale mamelucilor, care totalizau circa 4.000 de călăreți foarte bine înarmați, cu muschete, pistoale și sulițe, sprijiniți de aproximativ 10.000 de infanteriști înarmați doar cu săbii și bâte .
Cole Juan, Napoleon’s Egypt: Invading the Middle East, Editura Palgrave Macmillan, New York, 2007.
Philip Dwyer, Napoleon: The Path to Power, Editura Universitații Yale, New Haven, 2008.
McLynn Frank, Napoleon, Editura Arcade Publishing, New York, 2002.
Universitatea de Stat din Piteşti
Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
