Bastilia scria un publicist din secolul al XVIII-lea pe nume Sainte-Foix, e un castel care, fara sa fie o fortareata, se numara printre cele mai de temut din Europa si despe care n-o sa spun nimic. E mai sigur, arfimau parizienii, sa-ti tii gura decat sa vorbesti despre el.
O prezentare a cadrului general in care era pozitionat acest castel, fortareata, inchisoare o aflam prin descrierile diferitilor persoane, Restif de la Bretonne spre exemplu:
“La intrarea cartierului Saint-Antonie, in extremitatea strazii Saint-Antonie, se aratau cele opt turnuri inalte, intunecate, infingandu-si picioarele masive si acoperite cu muschi in baltoacele de apa mocirolasa. Din loc in loc, ele erau strapunse de ferestre mici, inchise cu gratii. In partea de sus se terminau cu creneluri. Nu departe de Marais, cartierul celor bogati si veseli, in marginea cartierului Saint-Antonie, cartierul industrial aflat mereu intr-o agitatie febrila, Bastilia cea morocanoasa, cufundata intr-o tacere apasatoare, constituia un contrast izbitor in peisajul acelui colt de Paris.”
“Aceasta bastilie temuta era o sperietoare; trecand seara de seara pe strada Saint-Gilles nici nu indrazneam sa-mi arunc ochii asupra ei.”
Bastilia, vizuina despotismului, construita intre 1369 si 1553, inconjurata cu santuri adanci de opt metri si largi de douzaci si sase, cu ziduri groase de peste trei metri, intarita cu tunuri si strajeri elvetieni sunt detalii tehnice ale inchisorii.
Un articol din Gazette de la Regence : “ Stiu de la un comisar de la Chatelet, care era propus pentru Bastilia,ca, una peste alta, intr-o saptamana intrau acolo cel putin zece sau doisprezece prizonieri si ca ieseau mult mai putini.” Dar o consultare a registrelor de evidenta conservate in Biblioteca Arsenalului arata ca la Bastilia ajungeau in medie cam 25 de prizonieri pe an.
In 1782 in inchisoare se aflau 10 detinuti, in mai 1788 – 27, in decembrie 1788 si in februarie 1789 – 9, iar la 14 iulie 1789 numai 7 detinuti. Din aceasta statistica reiese ca inchisoarea era mai mult goala si chiar guvernatorul ei din 1789, marchizul de Launay. facea expertize de demolare a acesteia, lucru care s-a si intamplat dupa 14 iulie 1789 cand a fost demolata piatra cu piatra iar cel angajat cu lucrarile si-a dezvoltat o afacere oportunista facand din pietrele gravate cu fortareata Bastiliei suveniruri care reprezentau sfarsitul despotismul in Franta.
In Bastilia ca prizonier nu era deloc rau dupa cum relatau sursele arhivei, ea fiind considerata o inchisoare de lux, careia i-au trecut pragul mari personalitati si oameni foarte importanti ai vremii. Ei nu erau tinuti in lanturi si incaperi insalubre sau beciuri, dupa gratii, erau camere normale si aveau dreptul sa se deplaseze in intreaga cladire, aveau chiar posibilitatea de-asi tine servitorii cu ei, puteau face vizite altor detinuti, numai pe timpul noptii erau incuiati in acele camere.
Pentru fiecare detinut statul aloca o suma de bani care varia in functie de rangul si pozitia sociala a persoanei, astfel unui print ii erau alocate 50 de livre pe zi, pentru un maresal 36 de livre pe zi, pentru un general 24 de livre pe zi, pentru un consilier parlamentar 15 iar pentru un cetatean distins 5 livre pe zi.
Printre cei mai de marca detinuti ai Bastiliei se numara legendarul “Omul cu masca de fier”, maresalul de Bassompierre , cardinalul Rohan , ducele de Richelieu , Voltaire , Henri Masters de Latude si multi altii pentru care Bastilia cu siguranta nu a insemnat o inchisoare insalubra sau laborator de tortura.
Dupa ziua de 14 iulie 1789, au luat nastere legendele luarii cu asalt a Bastiliei si a citadelei despotismului, povesti pe care le-a alimentat de Latude, fost prizonier care a gasit momentul extrem de oportun pentru a cere compasiune si diferite drepturi banesti, trecandu-si memoriile intr-o carte a sa .
Atmosfera in jurul fortaretei Bastilia dupa 14 iulie 1789, a fost una care a stranit curiozitati in jurul in randul cetatenilor care vroiau sa vada spartura din zid prin care au intrat eliberatorii si au luat cu asalt fortareata. Oamenii se uitau uimiti, mangaiau tunurile care au tras neintrerupt in populatie, instrumentul de tortura, care nu era latceva decat o veche presa de tipografie abandonata intr-un beci. unelte provenite dupa cum spun sursele “ In 1733, locotenetul de politie il invita pe guvernatorul Bastilei sa adaposteasca in fortareata, toate uneltele unei imprimerii clandestine care au fost confiscate de la manastirea Saint-Victor, pe care va rog sa le depundei in locul cuvenit din Bastilia.”
Dumitru Almas – Caderea Bastiliei, ed. Tineretul, Bucuresti, 1959.
Frantz Funck-Brentano – Secretele Bastiliei, ed. Excelor, Timisoara, 1991.
Gerhard Prause – Nimeni nu a ris de Columb, ed. Politica, Bucuresti, 1969.
http://fr.wikipedia.org/wiki/
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
